DIICOT se declară contrariat de ordonanțele grațierii și amnistiei. „Lipsesc argumentele pentru operarea acestor schimbări legislative”
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) susțin că proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală sunt de natură a contraria anchetatorii, având în vedere că lipsesc argumentele pentru operarea acestor schimbări legislative, iar măsurile vizate ar favoriza fenomenul infracțional.
În legătură cu proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, procurorii DIICOT apreciază ca insuficiente elementele puse la dispoziție de Ministerul de Justiție „pentru a evalua impactul grațierii în sfera infracționalității, dar semnalăm riscul că aceasta poate reprezenta o condiție favorizantă a fenomenului infracțional specific din aria de competență a DIICOT”, scrie News.ro.
Anchetatorii mai arată că măsura inițiată de Ministerul Justiției nu este întemeiată pe o analiză statistică a numărului de persoane încarcerate în sistemul penitenciar, defalcată pe categorii de infracțiuni, „astfel încât să poată fi apreciat cu rigurozitate numărul de persoane care vor fi eliberate în consecința grațierii pentru fiecare categorie de infracțiuni vizate de ordonanță de urgență”.
Procurorii mai susțin că includerea în efectele actului de grațiere colectivă a altor pedepse decât cele cu executare în regim de detenție nu este justificată.
„Proiectul OUG supus opiniei noastre este de natură a contraria corpul procurorilor DIICOT prin efectele sale care vin în contradicție vădită cu elementele de politică penală care au fundamentat acțiunea organelor de aplicare a legii în ultimii ani”, susține DIICOT.
Mai mult, procurorii nu înțeleg urgența adoptării actului de clemență în condițiile în care Constituția României arată că acordarea amnistiei sau a grațierii colective se reglementează prin lege organică, nicidecum prin ordonanță de urgență.
Cu privire la proiectul de OUG privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedura penală, DIICOT arată că a inițiat o consultare largă a procurorilor din structura centrală și teritorială pentru o evaluare cât mai riguroasă a posibilelor efecte ale proiectului supus dezbaterilor.
La o prima examinare a proiectului, anchetatorii critică înjumătățirea limitelor de pedeapsa și condiționarea existenței faptei de crearea unei „pagube” mai mari de 200.000 de lei în cazul infracțiunii de abuz în serviciu.
Deși în nota de fundamentare se face trimitere la o decizie a Curții Constituționale, procurorii au observat că „ceea ce au criticat judecătorii CCR este doar lipsa de predictibilitate referitoare la nivelul legislației încălcate de presupusul făptuitor, fără a face în acest context vreo legătură cu un anume cuantum, ținând cont de faptul că infracțiunea de abuz în serviciu nu este una eminamente legată de o pagubă, ca furtul sau înșelăciunea”.
Cât privește un aliniat nou introdus prin propunerea legislativă, „este de menționat că în referire la cazul unei persoane juridice de drept public plângerea prealabilă ar trebui formulată de reprezentantul legal al acesteia, cel mai probabil autorul abuzului în serviciu, dat fiind faptul că, în general, abuzul e generat de o persoană cu autoritate de decizie sau cu funcție de conducere sau control. Nu în ultimă instanță, textul, astfel cum este redactat, limitează sfera de aplicabilitate a infracțiunii de abuz în serviciu, dezincriminând practic acte materiale care, deși întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, nu realizează condiția producerii pagubei de 200.000 de lei”, mai arată reprezentanții DIICOT.
Cu referire la infracțiunea de neglijență în serviciu, anchetatorii consideră că „abrogarea acestei infracțiuni ar lasă neacoperită sfera actelor materiale asemănătoare celor incriminate de abuzul în serviciu, dar săvârșite cu formă de vinovăție a culpei”.
De asemenea, nu s-a realizat un studiu de impact referitor la numărul cauzelor aflate pe rolul parchetelor sau instanțelor având ca obiect infracțiunea de neglijență în serviciu, ori numărul condamnărilor, având în vedere că o atare nouă reglementare va intra sub incidența articolelor referitoare la aplicarea legii mai favorabile sau a legii penale de dezincriminare, spun procurorii.
În ceea ce privește conflictul de interese, procurorii arată că „se observă că modificarea textului nu este menită să pună textul în acord cu dispozițiile deciziei CCR, ci restrânge în mod nejustificat sfera de aplicabilitate a acestuia”.
Despre modificarea articolului privind denunțul, DIICOT arată că acesta este nou introdus, fără a fi explicată concret, în Nota de fundamentare, rațiunea pentru care se dorește introducerea acestui alineat.
„Învederăm faptul că instituția denunțului, mod de sesizare a organelor de urmărire penală, este un act procedural derivat dintr-o obligație de diligență, morală, cetățenească de care poate uza sau nu orice persoană fizică sau juridică care a luat la cunoștință despre comiterea unei fapte, alta decât faptele pentru care există o obligație legală de a denunța sau înștiința autoritățile sau organele de urmărire penală”, susțin procurorii DIICOT.
Ei mai spun că, dintr-o altă perspectivă, în dosarele de competență DIICOT, modul de sesizare în forma denunțului poartă și asupra dreptului inculpatului de a-și crea o situație juridică mai favorabilă, situație pe care, fără amenințarea iminentă a unei condamnări grave, persoana cercetată nu ar crea-o, dat fiind faptul că, în general, persoanele care fac obiectul denunțului sunt, de cele mai multe ori, ceilalți participanți la săvârșirea infracțiunii.
Cei mai mulți dintre denunțători sunt complici sau coautori la faptele comise de persoanele denunțate și câtă vreme infracțiunea se săvârșește în condiții de avantaj pentru ele, nu au niciun interes să facă denunț, arată DIICOT
„Atât timp cât urmărirea penală se efectuează până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, nu există nici un motiv pentru care instituția denunțului trebuie limitată la un interval de timp de la data săvârșirii faptei. (…) În reglementarea actuală, denunțul s-a dovedit fără echivoc un instrument eficient al luptei împotriva criminalității organizate și a corupției prin care organele de aplicare a legii descoperă săvârșirea unor infracțiuni care în mare măsură ar rămâne altfel nedevoalate”, mai susțin procurorii.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 34 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO
Pfizer și Moderna au început la Londra bătălia juridică privind brevetele pentru tehnologia din “vaccinurile” Covid - Moderna susține că a brevetat tehnologia ARNm între 2010 și 2016, cu mult înaintea pandemiei COVID-19
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: România
Subiecte: Legea amnistiei
Organizații: DIICOT Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)