Fondatorul PRO TV, Adrian Sârbu, audiat în dosarul Mineriadei din 1990
Fondatorul PRO TV, Adrian Sârbu, s-a prezentat joi la Parchetul General pentru a fi audiat ca martor în dosarul Mineriadei din 1990.
Sârbu este doar una dintre persoanele audiate în legătură cu dosar, în care fostul președinte Ion Iliescu este acuzat pentru infracțiuni contra umanității, avându-se în vedere reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității.
Tot în acest dosar sunt cercetați amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, fostul premier Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu.
Procurorii militari susțin că Ion Iliescu, în calitate de președinte al CPUN, a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității prin declanșarea unui atac asupra populației civile în iunie 1990, urmat de aducerea minerilor din Valea Jiului în Capitală.
Potrivit ordonanței întocmite de Parchetul Militar, inițial, Ion Iliescu a fost cercetat pentru trei infracțiuni: propagandă pentru război, genocid (săvârșit prin: uciderea membrilor colectivității sau grupului, vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a colectivității sau grupului, supunerea colectivității sau grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică) și tratamente neomenoase prin dislocare sau lipsire de libertate fără temei legal.
Ulterior, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării în infracțiuni contra umanității constând în aceea că "în zilele de 11 și 12.06.1990, în calitate de președinte al CPUN, împreună cu Roman Petre, Măgureanu Virgil, Voiculescu Gelu-Voican, Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chițac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel și alții, a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, în baza acestei hotărâri fiind declanșat, în dimineața zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populații civile, la care au participat forțele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații, atac soldat cu decesul a patru persoane și rănirea a altor trei prin împușcare, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 270 de persoane".
Procurorii mai susțin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Dumitru, Corneliu Diamandescu, Mihai Chițac și Mugurel Florescu au decis, pe 13 iunie 1990, organizarea unei deplasări la București a unui număr de peste 10.000 de mineri din Valea Jiului, care au continuat atacurile din Piața Universității asupra populației civile, provocând vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
În aprilie 2020, judecătorul Aurelian Murgoci critica Ministerul Justiției și CSM pentru gestionarea crizei COVID. Acum este mort, la 38 de ani. AVC
Calci un om cu mașina, 6 luni cu suspendare - vaccinezi fictiv Covid, închisoare cu executare
Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman și a lui Gelu Voican Voiculescu în Dosarul Mineriadei
ACHITAREA LUI ROȘU TREBUIE PLĂTITĂ - Exclusiv LUJU.RO: avocatul Robert Roșu pune pe tapet abuzurile din dosarul Ferma Băneasa! Înalta Curte a desființat clasarea PICCJ dispusă față de procurorii DNA Brașov
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Locații: București
Subiecte: Dosar Mineriadă Piaţa Universităţii 1990
Organizații: Ministerul de Interne Parchetul General PRO TV
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)