ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Horațius Dumbrava, membru al CSM, susține că se aștepta ca procurorul șef al DNA să ceară o expertiză a tezei de doctorat după autodenunțul lui Sebastian Ghiță, privind falsificarea avizului comisiei de experți, precizând că acuzațiile vin de la persoane "asociate într-un fel sau altul" cu Kovesi.

 "Doamna Kovesi apare acum într-o situație inedită. Și delicată. De acuzații de nesinceritate, furt intelectual ca să fiu mai direct: a plagiat, un lucru de neacceptat într-o lume civilizată. Așa sună acuzațiile. Care sper să nu fie adevărate. Dar ca să nu fie adevărate, avem nevoie, noi toți, de o dovadă concludentă. Pe care o pot da organele abilitate, așa cum au făcut-o anul acesta și în raport cu alte teze de doctorat. Cine o acuză? Oameni care sunt acuzați de infracțiuni grave, care, dacă vor fi confirmate de judecători prin hotărâri judecătorești, pot da o imagine urâtă, hidoasă a anilor pe care i-a parcurs România din 1989 încoace. (...) Ciudat este că aceste personaje, în funcțiile politice sau executive pe care le-au deținut, au fost asociate într-un fel sau altul cu doamna Kovesi, cum ar fi numirea în funcții de top în Ministerul Public. (...)", consideră Horațius Dumbravă.

El spune că s-ar fi așteptat ca procurorul -șef al DNA să fi cerut o expertiză din partea organismului abilitat și "nu doar să dea un comunicat defensiv, lung, cețos, fără culoare".

"Un procuror adevărat, care știe că nu a greșit, așa cum spune domnia sa, așa ar fi procedat. Și sper să facă acest gest. Eu, personal, îi acord circumstanța că nu a plagiat, dar eu, ca și noi toți, avem nevoie de o dovadă clară, de netăgăduit din partea celui investit acum legal să o facă. S-a făcut în cazul altor persoane, e normal să se facă și în cazul domniei sale. Altfel, domnia sa are de pierdut: va exista tot timpul umbra acestei acuzații, chiar și asupra instituției pe care o conduce. Dar dacă nu a greșit, domnia sa, ca și instituția pe care o conduce, va ieși întărită", a scris judecătorul CSM Horațius Dumbravă pe pagina sa de Facebook.