ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat joi de Curtea de Apel București la 7 ani și 4 luni închisoare, iar fratele său Victor Becali la 5 ani și 8 luni închisoare, în dosarul în care sunt acuzați că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu, informează Agerpres.

În același dosar, Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost condamnat la 7 ani și 10 luni închisoare, iar Geanina Terceanu a primit 5 ani și 6 luni. Deciziile nu sunt definitive.

Potrivit deciziei CAB, Ioan și Victor Becali au primit câte 3 ani închisoare pentru dare de mită, pedepse contopite cu cele din dosarul transferurilor, iar în final ei vor avea de executat 7 ani și 4 luni, respectiv 5 ani și 8 luni închisoare. În cazul lui Ioan Becali, judecătorii de la Curtea de Apel București au dispus și anularea deciziei prin care a fost eliberat condiționat.

De asemenea, Cristian Borcea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni pentru dare de mită, pedeapsă contopită cu cea din dosarul transferurilor, rezultând 7 ani și 10 luni.

Conform DNA în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul București, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbaliști, în care frații Becali și Cristian Borcea, alături de alți conducători din fotbal, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 ('fapta nu există').

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

"Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată lui Terceanu de către inculpații Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro)", susțin procurorii.

Ulterior, în martie 2014, Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv pe cei implicați în dosarul transferurilor, desființând astfel soluția de achitare dată de judecătoarea Terceanu. În prezent, doar Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.