ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asociația Magistraților din România (AMR) și Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) îi cer prim-ministrului Dacian Cioloș ca, până la instalarea noului Guvern, să nu adopte niciun proiect de lege sau ordonanță de urgență care să afecteze statutul magistraților, inclusiv sub componenta salarială. 

„Condamnăm categoric, pe această cale, atitudinea ministrului Justiției Raluca Prună care, după ce a refuzat constant orice dialog cu privire la problemele importante ale sistemului judiciar, motivând că mandatul său de un an este limitat și nu dorește, sub nicio formă, să angajeze viitorul Guvern, se grăbește acum, cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare, să promoveze modificări de substanță ale statutului magistraților și organizării judiciare”, precizează UNJR, într-un comunicat remis presei. 

„Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a lansat recent un proiect al legii salarizării unice, al cărui conținut, concret, nu a făcut obiectul niciunei consultări publice, anterioare elaborării. Aceasta în ciuda faptului că, în urmă întâlnirii avute la Guvern în dată de 18 octombrie 2016 dintre Premier și reprezentanții autorității judecătorești, acesta și-a asumat obligația de a consulta în mod real reprezentanții justiției pe parcursul elaborării legii unice de salarizare, pentru «găsirea în comun a unui cadru unitar și coerent pentru salarizarea în sistemul judiciar». 

În acest scop a fost constituit un grup de lucru la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, fără însă ca acesta să fie consultat ulterior de Guvern, care a promovat în ajunul alegerilor parlamentare acest proiect. 

Atitudinea duplicitară și lipsită de bună – credință a Guvernului Cioloș sub acest aspect vine în continuarea atitudinii similare avute de reprezentanții săi, în mod constant, pe parcursul acestui an. 

După ce ministrul Muncii a jignit judecătorii, iar ministrul Justiției a manipulat opinia publică, creând impresia că judecătorii ar fi privilegiați, invocând existența unor pensii fabuloase, ce nu există însă în realitate, Guvernul Cioloș vine acum cu un proiect de lege ce desconsideră total puterea judecătorească, în raport de celelalte puteri ale statului. 

Importantă salarizării din perspectiva independenței justiției este subliniată în mod constant în documentele internaționale. Amintim aici art.7 din Principiile Fundamentale ale Independenței Justiției, pct. 33-37, 40-41 din Recomandarea CM/Rec.(2012)/12 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, art.14 din Statutul Universal al Judecătorilor, pct.1.8 din Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, pct.8, 9 din Codul Standardelor Minime de Independență a Justiției. 

Modul în care justiția este așezată în nouă grilă de salarizare relevă, o dată în plus, că actualul Guvern nu înțelege și nu respectă justiția că putere distinctă în stat, a cărei caracteristică fundamentală trebuie să fie independența. 

Reamintim Guvernului că un proiect al legii unice de salarizare prezintă o importanță fundamentală pentru sistemului judiciar, nu doar din perspectiva propriei componente salariale, ce reprezintă o garanție esențială a independenței judecătorilor, ci și din perspectiva potențialului litigios al acestuia. 

Toate legile anterioare de salarizare au generat un număr imens de litigii, de ordinul zecilor de mii anual, afectând milioane de cetățeni, crescând și mai mult volumul de muncă din instanțe, cu afectarea inevitabilă a calității actului de justiție. 

Pentru recentul proiect salarial, care este controversat, lacunar, contradictoriu, neînsoțit de vreo notă de fundamentare, asociațiile profesionale ale magistraților au primit un termen scurt, ca limită pentru observații, anume dată de 12 decembrie 2016.
 
Este inadmisibil ca o problemă atât de complexă și serioasă, cum e salarizarea unică, să fie tratată în grabă și superficial de actualul Guvern, în perioada alegerilor parlamentare. 
Un astfel de demers necesită o analiză aprofundată și fundamentată, argumentată în mod punctual, necesitând un timp rezonabil pentru studiu, concepție, redactare, cu atât mai mult cu cât sunt în discuție tocmai drepturile salariale de care depinde existența fiecăruia dintre noi, ca indivizi și ca profesioniști. 

Sistemul judiciar nu mai poate fi cobai pentru niciun ministru care, pentru a marca realizări în CV-ul propriu, propune «reforme» care lasă după el un haos în justiție și sute de mii de litigii salariale. 

UNJR și AMR solicită Prim - Ministrului Dacian Cioloș, în calitate de șef al Guvernului, să amâne orice proiect de modificare a legilor justiției, precum și proiectul legii unice de salarizare, pentru un moment ulterior alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, urmând că aceste proiecții să fie reluate de noul Guvern, prin respectarea strictă a regulilor democratice și a principiului transparenței.”