Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege privind codurile penale. Toader: Va intra în procedură parlamentară
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că a elaborat proiectul de lege privind Codul Penal și Codul de Procedură Penală, urmând ca acesta să intre în procedură parlamentară.
„Am elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului Penal și a Codului de Porcedură Penală pentru punerea în acord cu deciziile Curții Constituționale. Modificările la cele două coduri vizează strict, așa cum am mai declarat, punerea de acord a codurilor cu deciziile Curții Constituționale, nimic mai mult, nimic mai puțin. Am făcut modificările pentru punerea în acord atât cu deciziile de admitere pur și simplu și sunt și cele interpretative", a declarat ministrul Justiției, într-o conferință de presă.
Tudorel Toader a precizat că nu va exista un prag pentru abuzul în serviciu.
„Eu voi da drumul la proiectul de lege fără prag pentru că în dispozitivul CCR nu se vorbește despre prag, Proiectul de lege îl voi pune să aibă aprobarea Guvernului și îl trimit în dezbatere publică, nu va fi ordonanță. Va trece la ambele camere și când va ajunge acolo unde se va întâlni cu domnul Iordache, având experiența de legiuitor, poate să intervină, în limita competențelor”, a mai spus Toader.
Ministrul Justiției a mai declarat că vor fi elaborate și alte proiecte de lege care să pună în acord legislația cu deciziile CCR.
„Vom continua cu elaborarea altor proiecte de lege pentru punerea de acord a întregii legislații cu deciziile CCR, de admitere sau de respingere", a completat Tudorel Toader.
Ministrul Justiției a mai spus că se lucrează și la pachetul de legi pentru justiție.
„Lucrăm la pachetul de legi pentru justiție. Avem draftul nostru, puncte de vedere de la bună parte dintre autoritățile avizatoarea în procedură. Așteptăm și punct de vedere de la CSM și va lua drumul în dezbatere publică și procedură parlamentară”, a mai spus Tudorel Toader.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj
Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad
EXCLUSIV ActiveNews: CE SE AFLĂ ÎN APA DE PLOAIE? PERICOLUL DIN AER. Dr. Geanina Hagimă: Apel către cercetătorii români, dar și către patrioții din structurile de apărare și informații. FOTO prin microscopie electronică și VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii
Persoane: Tudorel Toader
Locații: București
Subiecte: Codul Penal și de Procedură Penală Justiția în România Legea amnistiei Ministerul Justitiei
Organizații: Ministerul Justiției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)