ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Justiției lucrează la un proiect legislativ ce prevede conferirea de despăgubiri și compensații materiale, pentru perioada cât un deținut a stat în condiții necorespunzătoare, a anunțat ministrul Justiției Tudorel Toader.

„Avem măsuri de natură legislativă pe care trebuie să le propunem în aplicarea Hotărârii Pilot a CEDO. Legea 169 a dat beneficiul celor șase zile considerate executate la 30 în condiții necorespunzătoare, dar unii deținuți au ieșit din penitenciar înainte de octombrie 2017. Au stat în condiții necorespunzătoare și nu au beneficiul celor șase zile. CEDO ne spune să găsim și pentru ei un remediu, prin care să le conferim despăgubiri, de data aceasta în bani. Prin urmare, la Ministerul Justiției se lucrează la un proiect de lege pentru conferirea de despăgubiri, compensații materiale, pentru perioada cât deținutul a stat în condiții necorespunzătoare, repet, dându-se o sumă pentru fiecare dintre zilele cât a stat în condiții necorespunzătoare", a declarat Tudorel Toader, citat de Agerpres, în cadrul audierii sale la Comisia pentru constituționalitate din Senat.
 
În ședința acestei comisii a fost abordat stadiul măsurilor propuse de România, prin Ministerul Justiției, pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare ca urmare a Hotărârii Pilot a CEDO pe acest subiect.

Ministrul a adăugat că proiectului la care lucrează ministerul prevede că Administrația Națională a Penitenciarelor va face o evidență a circuitului de plasare a condamnatului în închisoare, pentru a vedea cât timp a stat în condiții necorespunzătoare.
 
„Îi dai (bani - n.r.) numai pentru zilele cât a stat în condiții necorespunzătoare. Va fi o lege cu impact financiar, că până la urmă trebuie bani. Rezultă obligația din Hotărârea CEDO, Hotărârea Pilot, nu este o invenție românească, au aplicat-o și alții, spre exemplu, Ungaria, Italia și alte țări. Vom urma același drum pentru că, până la urmă, Hotărârea CEDO este obligatorie, iar dacă nu am îndeplini cerințele, ne-am expune riscului unei condamnări de către CEDO cu o cheltuială, dar în același timp am rămâne cu problema nerezolvată în penitenciarele din România", a detaliat Toader.