ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Justiției a publicat astăzi proiectul Ordonanței de urgență pentru grațierea unor pedepse. 

Conform art.1 din proiectul legislativ, „se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată.”

Prin ordonanță de urgență, guvernul Grindeanu vrea să grațieze și jumătate din cuantumul pedepselor cu închisoare „aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate (gravide) sau persoanelor care au întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani” dar și „restul de pedeapsă neexecutat din pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisă de instituțiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale”.

De grațiere, totală sau parțială, nu vor beneficia cei condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și nici cei care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

De asemenea, grațierea totală este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, însă nu imediat, ci „în termen de 1 an de la punerea în libertate”. Această obligație nu e valabilă însă și pentru acei condamnați cărora guvernul le șterge jumătate din pedeapsă.

Conform proiectului de ordonanță, nu pot beneficia de grațierea totală a pedepsei cei care au săvârșit următoarele infracțiuni: omor, infracțiuni contra siguranței statului, vătămare corporală gravă, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea de domiciliu, șantaj, viol, act sexual cu un minor, agresiune sexuală, corupție sexuală, incest, furt, tâlhărie, piraterie, înșelăciune, ultraj, tortură, represiune nedreaptă, evadare și înlesnirea evadării, părăsirea postului și prezența la serviciu în stare de ebrietate, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, falsificarea de monede sau de alte valori, falsificarea de valori străine, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, luarea și darea de mită; traficul de influență, cumpărarea de influență, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri prevăzute, relele tratamente aplicate minorului, traficul de stupefiante, falsificarea de alimente sau alte produse, proxenetismul, constituirea unui grup infracțional organizat, racolarea minorilor în scopuri sexuale, sclavia, traficul de persoane, traficul de minori, folosirea serviciilor unei persoane exploatate; folosirea prostituției infantile, pornografia infantilă, fraudele comise prin sistemul informatic și de plată electronice, traficul de migranți, facilitarea șederii ilegale în România, divulgarea informațiilor secrete de stat, ultrajul judiciar și cercetarea abuzivă.

De asemenea, nu pot beneficia de grațierea totală a pedepselor cei care au comis infracțiuni reglementate de legi speciale (respectiv, de art.276 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale; art.19-21 din Legea 51/1991 privind siguranța națională a României; art.5 alin 1 și alin 3 din Legea 78/2000; art.2-8 si art 10-14 din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri; OUG 105/2001 privind frontiera de stat a României; Legea 668/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane; Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului; art.29 din Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului; art.43, 44 alin 1, 46 și 48 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediului de afaceri, prevenirea și sancționare corupției; Legea 191/2003 privind infracțiunile la regimul transportului naval; art.3-5 și art.7 alin 1 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; art.143 alin 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței; art.270 și 272 din Legea 86/2006 privind codul vamal al României; Legea 39/2003 privind prevenirea criminalității organizate; Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive).

Deși pentru toate infracțiunile mai sus enumerate nu se aplică grațierea totală a pedepsei, cei condamnați pot beneficia de reducerea la jumătate a anilor de închisoare primiți, dacă întrunesc cele două condiții de bază prevăzute la art.2: au peste 60 de ani sau au în întreținere minori cu vârsta de până la 5 ani. 

Același proiect de ordonață prevede, la art. 4, că „amenzile și celelalte sancțiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai execută în măsura în care nu au fost executate”.

De asemenea, „grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanță se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiționată este revocată sau anulată se execută numai partea de pedeapsă rămasă negrațiată”.

De grațiere nu pot beneficia fugarii, adică „cei care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum și celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras”.

Dispozițiile acestei ordonațe de urgență s-ar aplica, dacă proiectul ar intra în vigoare, numai faptelor comise până la data de 18 ianuarie 2017.

Ministerul Justiției anunță că „propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Justiției, str. Apolodor, nr.17, sector 5, București, pe fax, la nr. 037 204 1195 sau la adresa de e-mail dean@just.ro.”