ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preotul Constantin Necula a comentat, în EXCLUSIVITATE pentru ActiveNews, decizia Curții Constituționale care a constatat că propunerea legislativă cetățenească de revizuire a Constituției, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.

Acesta a precizat că își dorește ca documentul să fie aprobat de Parlamentul României, iar ”această lege va fi adoptată și va ajuta unei echilibrări, inclusiv în ceea ce privește drepturile minorităților sexuale din România”.

”Subliniez că este un act de normalitate. O Curte Constituțională a României trebuie să facă dreptate în numele unei culturi românești a Dreptului. Sigur că documentul se va îndrepta către Parlament, un Parlament și el al României. Încerc să subliniez un lucru: îi salut pe cei din ASUR, ACCEPT și din alte asociații care au crezut că sunt în opoziție cu noi. Însă nu suntem în opoziție unii cu ceilalți.

Fiecare ne prezentăm un punct de reper și un punct de vedere. Nădăjduiesc din toată inima că nu vom răni pe nimeni și că modul în care această lege va fi adoptată va ajuta unei echilibrări, inclusiv în ceea ce privește drepturile minorităților sexuale din România.

Trebuie să înțelegem foarte bine că acolo unde este nevoie de voce și de vot, numai vocea și votul pot să îndrepte lucrurile și pot să aducă la lumină tensiunea socială legată de un subiect”, a spus preotul Constantin Necula în exclusivitate pentru ActiveNews.