Revoluție în cazul Răspunderii magistraților: Statul, obligat să se îndrepte împotriva magistratului care a săvârșit o eroare din rea-credință sau gravă neglijență
Propunerea de modificare a legii 303/2004 potrivit căreia statul va fi obligat să se îndrepte împotriva judecătorilor care au săvârșit o eroare a fost adoptată, informează News.ro.
Miercuri seară, după îndelungi dezbateri, plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea de modificare a legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor potrivit căreia statul va fi obligat să se îndrepte cu o acțiune în despăgubiri împotriva magistratului care a săvârșit o eroare cu rea-credință sau din gravă neglijență.
”După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”, se arată în amendamentul adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților.
Inițial, comisia specială privind legile justiției a respins această propunere în favoarea unui amendament formulat de Uniunea Națională a Judecătorilor și Asociația Magistraților, potrivit căruia statul ”are dreptul” de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârșit o eroare judiciară din neglijență sau cu rea-credință.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)