ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au ales, împreună cu președintele Klaus Iohannis să își exprime nemulțumirea față de modul în care Guvernul și Parlamentul fac legile în România.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, fosta președintă a Asociației Magistraților din România a transmis un mesaj colegilor săi din CSM și din țară în care îi îndeamnă să țină Justiția departe de conflictele politice și să nu permită ca Justiția să fie părtașă la scene de incitare populară pe niște legi pe care mai apoi vor trebui să le aplice.

În poziția sa, judecătoarea Gabriela Baltag și-a avertizat colegii din CSM să se abțină de la comentarii și acțiuni cu tentă politică și să nu cadă în capcana întinsă de conflictele politice, întrucât magistrații, și mai cu seamă CSM, trebuie să înțeleagă și să accepte că nu judecătorii și procurorii sunt cei care „redactează politica penală” și creează legi, scrie Luju.ro.

"Stimati membri ai Consiliului Superior al Magistraturii,

Dragi colegi

Politica penala a unui stat nu o redacteaza magistratii. Puterea judecatoreasca trebuie sa respecte vocatia constitutionala a celorlalte doua puteri, motiv pentru care nu se poate interfera in activitatea acestora pentru chestiuni ce reprezinta strict de atributul lor.

Am speranta ca justitia nu va cadea in capcana intinsa de conflictele politice de moment, de posibile replici pe care si le dau unii sau altii dintre actorii politici.

Judecatorii aplica legile, nu le creeaza. Daca este buna sau nu o reforma, fie ea si …. penala (asa cum ni se solicita sa ne pronuntam explicit zilele acestea), este cine sa ne spuna.

Realitatea din ultimul timp ne-a dovedit ca nu mai avem mult si ramanem fara procedura penala. Curtea Constitutionala are suficiente mecanisme sa verifice, pe de o parte, respectarea atributiilor de catre cei in drept sa legifereze, iar pe de alta parte, sa inlature tot ce nu este in acord cu drepturile si libertatile cetatenilor.

Nimeni nu mai vorbeste astazi despre principii, despre garantiile pe care trebuie sa le primeasca toti cei care ajung in fata instantelor, indiferent de gradul de jurisdictie.

Ma asteptam sa vad un interes sporit pentru o tema care ar trebui sa intereseze pe fiecare. Este justitia in afara de orice influenta nefericita, este la adapost de orice curiozitate a serviciilor secrete? Nimeni nu si-a asumat aceasta tema pana la capat. Avem angajamentul ca dupa pozitia exprimata de Curtea Constitutionala suntem la adapost de orice pericol. Nu avem inca si dovada… care implica responsabilitati concrete.

Ce ar trebui sa ne ingrijoreze este altceva. Dintotdeauna au fost persoane care au incercat sa ne dea lectii, sa ne indrume, potrivit viziunilor lor; se intampla acest lucru si in ultimul timp. Ce nu stiu aceste persoane este ca justitia a existat dintotdeauna, indiferent de oranduire, de puterea celor indreptatiti sa surprinda sau nu o realitatea legislativa care uneori se intersecteaza si cu nevoia de schimbare a societatii.

Apreciez ca este timpul sa ne implinim fiecare sarcinile, obligatiile, sa nu mai privim catre locuri unde nu avem ce cauta. Justitia are sansa ei, la fel si legislativul si executivul. Justitia nu poate fi partasa la scene de incitare populara pe teme pe care mai apoi trebuie sa le implementeze. Astazi, unii spun ca nu vor anumite legi, nu doresc anumite proiecte, iar maine daca vom continua in acelasi mod vor striga ca nu mai doresc instante! Spre ce ne indreptam este greu de spus, dar un lucru este sigur: pentru a fi dreapta justitia trebuie sa ramana departe de conflictele pe care mai tarziu este chemata sa le dezlege! Asa consider ca trebuie sa fie justitia: fara prejudecati, fara partinire!

Dragi colegi, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, nu permiteti sa devina Consiliu o scena politica! Nu acesta este rolul nostru! Prezenta intempestiva a presedintelui tarii la sedinta de astazi a Consiliului reprezinta o evidenta imixtiune, de netolerat, in activitatea justitiei. Va rog sa nu mai ingaduiti alte lectii, de principii, asa cum in mod penibil s-a intamplat in ziua constituirii actualului Consiliu, respectiv pe data de 06.01.2017.

judecator Gabriela Baltag

Membru in Consiliul Superior al Magistraturii"