ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deputații juriști au trecut cu vederea criticile și au dat undă verde noului proiect de lege a Avocaturii.

Guvernul, Parchetul General, CSM și DNA consideră că modificările adoptate conferă o imunitate specială avocaților. Aceștia nu mai pot fi percheziționați și nu mai sunt obligați să denunțe infracțiunile despre care află în timpul exercitării profesiei. Proiectul de lege trebuie aprobat de plenul Camerei Deputaților. 

Potrivit proiectului de lege, procurorii nu vor avea voie să ridice înscrisuri sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client și avocat și nici a calculatoarelor sau a telefoanelor mobile care aparțin avocaților.

Una dintre modificările introduse în Comisia Juridică din Camera Deputaților precizează că avocatul trebuie anunțat de judecător imediat ce împotriva lui s-a dispus măsura interceptării. Experții în justiție trag un semnal de alarmă în legătură cu efectele pe care acest proiect de lege le va avea asupra dosarelor în curs, potrivit tvr.ro.

Modificările aduse legii avocaturii sunt criticate de Guvern, Parchetul General, DNA și CSM. Dacă proiectul de lege va trece de Parlament, el va fi trimis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.