ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, i-a cerut lui Klaus Iohannis "să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe Livia Stanciu şi Laura -Codruţa Kovesi", se arată într-o scrisoare deschisă trimisă șefului statului.
 

"Doamna Rarinca, un cetăţean fără influenţă sau legături politice, a fost arestată pe nedrept, şi cu sfidarea oricăror garanţii constituţionale, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, condusă de Codruţa Kovesi, în urma unui denunţ calomnios făcut de preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu. Într-o asemenea situaţie, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale unui cetăţean obişnuit au fost încălcate de către doi înalţi magistraţi, în mod deliberat şi cu rea credinţă, vă cerem, Domnule Preşedinte, să folosiţi atât instrumentele constituţionale şi legale de care dispuneţi, cât şi autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui României pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu şi Laura - Codruta Kovesi", se arată în scrisoarea semnată de senatorii PLR Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghise şi Nicolae Nasta.

Senatorii îi mai cer preşedintelui Iohannis să utilizeze poziţia pe care o are în CSM pentru a solicita o anchetă disciplinară pe numele celor doi magistraţi, pentru a determina dacă aceştia îndeplinesc condiţiile profesionale şi morale pentru a active în magistratură.

"Există în acest moment atât suspiciunea rezonabilă, cât şi indicii temeinice că Preşedintele ICCJ şi Procurorul Şef al DNA au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetăţean obişnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială", au mai scris senatorii în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis.

"Ne-am adresat preşedintelui pentru că noi considerăm că suntem în faţa unei situaţii extrem de grave (...) în condiţiile în care preşedintele ÎCCJ acuză un cetăţean obişnuit şi - atenţie aici nu mai vorbim de politicieni şi alte categorii să spunem sus-puse - , deci în momentul în care preşedintele ÎCCJ acuză un simplu cetăţean şi se pune în mişcare probabil într-o manieră nu foarte transparentă Parchetul care decide arestarea acelei persoane, care este privată de libertate peste şase luni de zile, cred că în condiţiile în care avem o hotărâre definită a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la nevinovăţia acelei persoane, începem să ne punem întrebări serioase: ce se întâmplă cu unele persoane, nu vorbesc de întreg sistemul de justiţie, dar ne punem întrebări serioase: ce se întâmplă cu unele persoane care sunt în vârful a două instituţii cheie: ÎCCJ şi DNA. Dacă prin complicitatea lor, ajungem la un astfel de abuz de putere de care vorbim în continuu de ceva vreme încoace şi iată se dovedeşte că aşa este, atunci cred că trebuie să recunoaştem cu toţii că problema nu e numai una marginală care vizează mai mult sau mai puţin anumite categorii, ci oricare cetăţean", a explicat, marţi, Călin Popescu-Tăriceanu motivul pentru care a cerut preşedintelui Klaus Iohannis demiterea şefilor de la DNA şi ÎCCJ.

"Justiţia nu e întărirea instituţiilor represive, care pot să ducă la astfel de abuzuri cum e cel al cetăţenei Rarinca (...) E un semnal de alarmă pe care ni l-am permis să-l tragem către preşedinte, dar nu numai. Cred că e vorba de întreaga societate, de societatea civilă care trebuie să reacţioneze şi aş spune că e nevoie de o reacţie sănătoasă a societăţii în faţa unor astfel de abuzuri, de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", a spus preşedintele Senatului.

Mariana Rarinca a fost denunțată la DNA de către judecătoarea Livia Stanciu pentru șantaj, fiind ținută în arest pentru șase luni. Curtea de Apel București a dat verdict, definitiv și irevocabil, de nevinovăție motivând că "fapta nu există".