ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Inspecția Judiciară anunţă vineri că a început cercetarea disciplinarea față de unii magistrați implicați în dispunerea măsurilor preventive în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui care are ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

"Urmare a verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară începând cu data de 23 iunie 2015, la data de 24 iulie 2015, inspectorii din cadrul Direcție de inspecție pentru judecători și a Direcției de inspecție pentru procurori, în temeiul art. 45 alin. 6 lit. b din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, au început cercetarea disciplinară față de unii dintre magistrații implicați în dispunerea măsurilor preventive în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal", se precizează într-un comunicat al Inspecției Judiciare, citat de Agerpres.

Comunicatul informează că ancheta disciplinară a fost începută pentru "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență" și pentru "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente" din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

"Cercetarea disciplinară este o etapă confidențială și obligatorie a procedurii disciplinare în cadrul căreia se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției persoanelor vizate", subliniază reprezentanții Inspecției Judiciare.

Fapta cercetată de Inspecția Judiciară s-a petrecut la 10 noiembrie 2014, când o fată din judeţul Vaslui a fost violată  de şapte tineri. Cu toate acestea, la 19 iunie 2015, magistrații judecătoriei Vaslui au dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor șapte indivizi.