ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Doi bărbați, de 27 respectiv 33 de ani, au fost duși duminică la audieri după ce au avut o altercație cu doi agenți de pază, la o casă de pariuri din cartierul Micro 14 din municipiul Buzău, unul dintre agresori având o sabie asupra sa.

''Între doi agenți de pază ai casei de pariuri și cei doi agresori nu a existat contact fizic, ci doar amenințări'', a declarat Amalia Călugăru, de la Biroul de presă al IPJ Buzău.

Potrivit sursei citate, cei doi agenți de pază, aflați într-o intervenție sâmbătă seara, s-au șicanat în trafic cu două persoane care se aflau în alt autoturism pe motiv că nu s-a acordat prioritate de trecere.

''În timp ce agenții de pază se aflau la postul fix, cei doi bărbați cu care aceștia s-au șicanat în trafic au intrat în local și au avut discuții în contradictoriu. Pentru că au făcut scandal, cei doi au fost scoși afară din local, iar unul dintre ei a scos o sabie și a amenințat de la distanță, moment în care agentul de pază a folosit spray-ul lacrimogen", a mai declarat sursa citată, potrivit Agerpres.

Toate persoanele au fost duse duminică la audieri, procurorul de caz urmând a stabili dacă vor fi reținute.