ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Forțele aeriene britanice vor trimite în România patru avioane Eurofighter Typhoon, care vor participa la misiuni de poliție aeriană, a anunțat ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, citat de publicația The Mirror.

 Avioanele vor ajunge în câteva săptămâni la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde vor rămâne cel mult patru luni, timp în care vor sprijini avioanele de vânătoare românești în misiunile de patrulare aeriană în zona Mării Negre.

„Marea Britanie își consolidează sprijinul față de apărarea colectivă a NATO de la nord până în sudul Alianței”, a menționat ministrul Michael Fallon în anunțul legat de trimiterea celor patru avioane Eurofighter Typhoon în România.

„Prin această desfășurare, avioanele RAF (Royal Air Force) vor participa la securizarea spațiului aerian al NATO și vor asigura aliații noștri în regiunea Mării Negre”, a adăugat oficialul britanic.