ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Județul Hunedoara a devenit unul dintre puținele teritorii ale lumii în care pot fi vizitate toate cele trei tipuri de situri recunoscute și promovate de UNESCO, după ce Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului a devenit oficial sit de importanță geologică.
 
Cele 195 de state membre prezente la a 38-a Conferință Generală, de la Paris, au decis recunoașterea oficială a geoparcurilor internaționale ca geoparcuri UNESCO. Mai mult, printr-un nou program, statele membre vor fi susținute în dezvoltarea unor noi geoparcuri, pentru o mai bună conștientizare asupra importanței geodiversității și promovării celor mai bune practici în educație, geoturism și în conservarea patrimoniului geologic.

În Hunedoara se află, astfel, un sit cuprins în Lista Patrimoniului Mondial, reprezentat de Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, un teritoriu protejat în Programul „Omul și Biosfera”, respectiv  Rezervația Biosferei Retezat și un geoparc internațional UNESCO, reprezentat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

Recent, Senatul României a adoptat o inițiativă legislativă privind scoaterea din fondul forestier național a terenului pe amplasamentul căruia se află monumentului istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte. În baza acestuia, pe viitor s-ar putea realiza studii, cercetări, proiecte și lucrări de întreținere, conservare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice din situl UNESCO.

De menționat că pe lângă zestrea care a atras atenția și recunoașterea UNESCO, județul Hunedoara se mai poate mândri cu două foste capitale antice sau cu un castel ca cel al Corvineștilor, cu o biserică unică precum cea de la Densuș dar și cu un peisaj montan de invidiat, sau cu tradiții de o frumusețe și valoare rar întâlnite. Și cu multe altele, care fac din Hunedoara o destinație turistică de neratat...