ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mai multe incubatoare pentru nou-născuți au fost transportate de către muncitorii de la salubrizare cu ajutorul unei remorci de tractor pe care o folosesc în general la transportul gunoaielor.

Muncitorii sunt de părere că nu exista posibilitatea contaminării cu bacterii a aparaturii medicale fiindcă „au dat un pic cu furtunul", potrivit observator.tv.

Primarul Cătălin Coman a spus că nu consideră această situație o mare problemă și a explicat că acea remorcă transportă doar mobilier, nu și echipamente medicale sensibile.

Cei de la DSP Suceava au anunțat că au pornit o anchetă în acest caz fiindcă nu e normal ca echipamentele medicale să fie transportate astfel.

Maternitatea din Fălticeni va fi inaugurată vineri, moment la care a fost invitat și ministrul Sănătății, Florian Bodog, a spus managerul Spitalului Municipal Fălticeni, Vlad Morariu.

Acesta a mai spus că investiția a presupus și schimbarea instalațiilor electrice și sanitare și instalarea sistemului de furnizare a oxigenului.