ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Aurul roșu al gastronomiei crește pe câmpurile din Gorj. Vorbim despre șofran, numit astfel din cauza prețului: se vinde și cu 14.000 de euro kilogramul. Adus în Europa de spanioli, condimentul este cultivat aici tot de un iberic.

Originar din Orientul Mijlociu, șofranul crește acum și pe dealurile din Gorj. Spaniolul Guzman Aparitio a cumpărat 15 hectare de teren în comuna Bustunchin. Nu a început să le cultive pe toate, pentru că l-ar fi costat 45.000 de euro. Bani pe care i-ar recupera totuși rapid.

„În piața de desfacere, în Spania, de exemplu, se vinde cu 8.000 de euro kilogramul și în Europa este în jur de 14.000 pe kilogram”, spune Guzman Aparitio, investitor spaniol.

Bucătarii confirmă. Șofranul este lux și delicatesă. Spaniolii îl folosesc la paella, căreia îi dă culoarea galben-roșiatică specifică. Italienii îl adaugă în celebrele lor risotto-uri, iar indienii îl pun și la dulciuri.

„Este într-adevăr mai scump decât caviarul, decât vita kobe și decât aurul. Îl folosim foarte rar, îl folosim la mese speciale pentru că are o aromă delicată și nu toată lumea știe să aprecieze”, spune Claudia Turbatu, bucătar șef.

Deși se aștepta să nu aibă producție în primul an, spaniolul a recoltat din Gorj 200 de grame de șofran, potrivit digi24.ro. Localnicii din Bustuchin, deveniți cultivatori de condiment exotic, sunt încântați. Investitorul a înființat o cooperativă în comună. Localnicii care vor să cultive șofran se pot asocia cu el, iar ibericul le va asigura piața de desfacere.