ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În această seară, mai mulți copii și adulți au fost evacuați din centrul comercial în urma unui eveniment neorganizat. 
 
La eveniment au participat aproximativ 350 de copii, iar în urma evacuării de către pompieri, un minor a suferit o fractură la picior, fiind necesară transportarea acestuia de către un echipaj al SAJ Iași, la spitalul de copii Sf. Maria.
 
Pompierii au fost alertați de către un comerciant din zonă, care s-a speriat de numărul mare de copii prezenți. De precizat că evenimentul a fost organizat de un vlogger din R. Moldova, fără aprobarea conducerii centrului comercial Iulius Mall, potrivit bzi.ro. Oamenii prezenți la fața locului sunt de părere că astfel de evenimente organizate pe rețelele de socializare ar trebui interzise sau măcar anunțate din timp pentru ca administratorii locațiilor comerciale să fie pregătiți din timp. 

"În data de 02.10.2016 ora 16,56, prin Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ’’Mihail Grigore Sturdza’’ al județului Iași a fost sesizat că la un eveniment organizat  într-un complex comercial din municipiul Iași s-a creat stare de panică și este necesară intervenția echipelor specializate. La locul solicitării s-au deplasat o ambulantă de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială transport victime multiple și o autospecială pentru stingere. Echipajele ajunse la locul intervenției au constatat că la evenimentul organizat la nivelul  etajului 2, participau aproximativ 350 de persoane, în cea mai mare parte copii.
 
Echipajele de pompieri au procedat la evacuarea persoanelor prezente la eveniment, în ordine și siguranță. Nu au fost  identificate persoane care să necesite îngrijiri medicale. La locul organizării evenimentului se deplasează o echipă de inspectori din cadrul Inspecției de Prevenire pentru a verifica dacă pentru organizarea acestui eveniment au fost respectate prevederile legale din punct de vedere al securității la incendiu", au spus cei de la ISU Iași.