ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Epopeea schimbării numelui Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu” în Liceul Tehnologic „Traian Popovici” se va apropia, se pare, de un binemeritat sfârșit lamentabil.

Astfel, la peste două luni după ce Primăria Sectorului 4 a dat dispoziție, în ciuda protestelor societății civile și a lumii academice, pentru schimbarea numelui liceului bucureștean, la insistențele Institului „Elie Wiesel”, identitatea unității de învățământ rămâne neschimbată, iar elevii vor veni în prima zi a noului an școlar tot la Liceul „Mircea Vulcănescu”.

ActiveNews a intrat în posesia unui document emis de către Instituția Prefectului București, în care se amintește decizia Comisiei de atribuire de denumiri a Municipiului București prin care se consideră „inoportună” schimbare denumirii străzii Mircea Vulcănescu din București. De asemenea, documentul aduce în atenția opiniei publice faptul că Academia Română, prin adresa 936/21.07.2017, a făcut cunoscut că nu susține schimbarea denumirii străzii „Mircea Vulcănescu” din București.

În acest context, Instituția Prefectului a anunțat că a înștiințat Primăria Sectorului 4 că nu poate opera modificări unității de învățământ în cauză, fără respectarea „respectarea strictă a dispozițiilor Ordonanței 63/2002”, privind atribuirea sau schimbarea de denumiri.

Mai precis,  Instituția Prefectului face aluzie la faptul că Primăria Sectorului 4 NU a cerut avizul Comisiei de atribuire de denumiri a Municipiului București când a decis schimbare numelui Liceului Tehnologic, așa cum au arătat mai mulți consilieri locali într-o plângere formulată pe 11 iulie. 

Mai mult decât atât, din informațiile obținute de ActiveNews, conducerea Liceului va trimite Primăriei Sector 4 o hotărâre de Consiliu prin care își exprimă dezacordul față de decizia edililor locali de a schimba numele unității de învățământ.

În aceste condiții și având în vedere poziția exprimată dejaComisiei de atribuire de denumiri a Municipiului București într-un caz identic, avându-l în centru pe Mircea Vulcănescu, plus faptul că Academia Română și-a manifestat opoziția fermă la eliminarea numelui filozofului interbelic, șansele ca Primăria Sectorului 4 să mai poată opera modificarea denumirii Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu” sunt nule.

În acest moment, numele liceului bucureștean este Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” și așa va începe noul an școlar, deoarece hotărârea Primăriei din 29 iunie nu se află în legalitate.

 

ActiveNews a relatat că Institutul „Elie Wiesel” a trimis o solicitare Ministerului de Interne prin care arăta că se consideră o încălcare a legii faptul că mai multe străzi din România poartă denumirea unor persoane condamnate de așa-zisele Tribunale ale Poporului, după război, pentru „crime de război”. În realitate, toate persoanele ce avuseseră legături cu regimul Antonescu fuseseră condamnate generic sub incidența „crimelor de război”, deși nu avuseseră funcții de decizie sau de răspundere față de declanșarea operațiunilor Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei.
 
Printre cei vizați se numără generalul Gheorghe Jienescu (care dă numele unei școli în comuna Rast, Dolj), scriitorul Vintilă Horia, pedagogul I.C. Petrescu sau mitropolitul Visarion Puiu( are o statuie în curtea Mănăstirii Putna).