ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O adolescentă în vârstă de 15 ani a murit miercuri seară după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc din Sibiu, unde se afla pentru a face un selfie cu mai mulți prieteni.

Se pare că fata a căzut în gol după ce balustrada balconului s-a rupt. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic ca să o salveze.

"Tinerii au vrut să facă un selfie, însă balustrada balconului s-a rupt, iar adolescenta a căzut de la înălțime", au spus cei prezenți la fața locului pentru presa locală.

Reprezentanții Poliției Sibiu spun că, cel mai probabil, decesul a survenit accidental, dar a fost deschisă o anchetă pentru a se vedea exact ce s-a întâmplat, urmând ca toți tinerii să fie audiați în cursul serii și al nopții de miercuri.