ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Reprezentanții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest Arad au luat măsuri sporite de securitate la un curs festiv, de teama unor atentate, în condițiile în care cei mai mulți dintre studenții străini care frecventează cursurile sunt arabi.

Măsurile au fost luate la cererea universității pentru că mulți dintre studenții facultății sunt din țări arabe, iar la cele două cursuri festive au fost așteptate circa 1.400 de persoane, studenți și invitați. Ca să poată intra în sala Expo Arad, unde au avut loc evenimentele, persoanele au trebuit să se regăsescă pe liste întocmite înainte, pe care erau trecute datele personale, iar apoi au fost nevoiți să treacă printr-un detector de metale, scrie Mediafax.

"Avem 16 oameni, am acoperit tot perimetrul pentru a nu se putea trece. Solicitările sunt din cadrul facultății. Măsurile de ordine sunt cam ca și la aeroport. Avem primul rând, unde se fac intrările pe bază de liste nominale cu CNP și numele fiecăruia, atât studenților, cât și invitaților, în rest nu poate intra nimeni altcineva. După care se face controlul că să nu avem obiecte contodente, să nu avem arme albe, să nu avem niciun fel de probleme, cu detectoarele de metale, după care se intră în sală unde mai există celălalt personal pentru verificarea măsurilor de ordine. Vin mulți invitați. Este o măsură puțin mai altfel decât la alte firme. Da, sunt foarte mulți din țări arabe, sunt foarte mulți studenți, familiile acestora”, a declarat patronul firmei care a asigurat paza, Mariana Morar.

Măsurile luate de universitatea arădeană sunt în premieră pentru România.