ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O femeie și trei copii minori au murit după ce au fost loviți de tren pe magistrala 800 București - Constanța, în Halta Brănești, informează Agerpres. 

„O femeie cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani și-a pierdut viața. De asemenea, au decedat trei copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Tragicul eveniment este cercetat de către colegii mei din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București. La fața locului s-a prezentat o echipă complexă din cadrul Poliției Române formată din specialiști de la Institutul Național de Criminalistică și de la Direcția Poliției Transporturi. Cercetările sunt efectuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov", a afirmat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Acesta a confirmat faptul că s-a găsit un bilet de adio asupra femeii decedate, precizând că anchetatorii încearcă să stabilească legătura de cauzalitate.

În ceea ce privește varianta sinuciderii, Drăgan a declarat că "se iau în calcul toate variantele".

Despre posibilitatea ca femeia decedată să fi fost însărcinată, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a precizat că acest aspect va fi stabilit în urma necropsiei, trupurile victimelor fiind deja transportate la Institutul de Medicină Legală.