Un bărbat de 40 de ani, din comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, a fost arestat, sâmbătă, după ce și-a violat fiica în vârstă de 14 ani, de mai multe ori pe parcursul ultimilor nouă ani. Individul și-a recunoscut fapta.

Judecătoria Năsăud a emis sambătă pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile, după ce acesta a fost acuzat că și-a violat fiica vârsta de 14 ani, în repetate rânduri, scrie Mediafax.

Surse judiciare au declarat că sesizarea a fost depusă  vineri de fiica de 14 ani și de mama acesteia, copila povestindu-le anchetatorilor că este violată încă de la vârsta de cinci ani și că nimeni nu a luat măsuri până ieri.

Bărbatul și-a recunoscut faptele. Conform surselor citate, acesta și-a violat fiica încă de când aceasta avea cinci ani, mama nefiind străină de situația aceasta.

Cei doi au împreună patru copii, fata de 14 ani fiind cea mai mare.

În acest caz s-a autosesizat și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud care a declanșat o anchetă pentru a stabili dacă vor rămâne în continuare copiii în grija mamei sau vor fi preluați în plasament.