ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Tema a fost sintetizată de Patrick Chalmers, fost corespondent Reuters și autor al "Fraudcast News”, într-o conferință organizată de Positive Money.

În primul rând, ziariștii nu sunt, în medie, mai deștepți decât restul lumii. Fenomenul e vizibil mai ales în România unde salariile mici la bază fac să se ocupe de jurnalism și persoane care abia au terminat o facultate, fără nicio experiență practică, fără capacitate de sinteză și simt critic exersat. Apoi,  jurnaliștii tind să se îmbulzească în jurul celor care dețin puterea sau celebritatea. Poveștile vehiculate în mainstream media sunt centrate pe oamenii cu bani, nu auzi des vorbindu-se despre măturători sau fetele care servesc la Starbucks spune Chalmers. Discuțiile despre modul în care se generează banii nu sunt oricum pe placul celor care sunt la butoanele fenomenului, nu vor să vorbească despre asta, nu vor ca publicul să afle cum se fabrică de fapt banii și consecințele acestui proces. De câte ori l-ați auzit de exemplu pe Mugur Isărescu vorbind de faptul că băncile nu folosesc în principal în activitatea de creditare resursele ce le aparțin sau le-au fost încredințate de deponenți, ci bani făcuți din mouse, printr-un simplu click? Cu ani în urmă, o fostă colegă de breaslă, îmi povestea siderată cum l-a auzit pe șeful supravegherii din BNR, Cinteză, povestind într-un cerc restrâns de ziariști cum mare parte a depozitelor vin din credite, și nu invers. Bineînțeles că "dezvăluirea” n-a ajuns și într-un interviu. Să reținem însă "uimirea” ziaristului în fața devoalării fenomenului creației monetare (episodul se petrecea prin 2005-2006).

Nu există apoi presiune pe jurnaliști să înțeleagă aceste fenomene, mai ales dacă vorbim de presa generalistă. Redactorii-șefi și editorii sunt de multe ori la fel de ignoranți în materie precum subordonații lor care se ocupă de domeniu așa că nu vor presa prea mult în direcția unor interviuri, tutoriale, articole ilustrative pe marginea sa. Oricum există multă altă treaba de făcut. Nici audiența (cititorii/telespectatorii/ascultătorii) nu pun presiune  din direcția acesta nefiind prea familiarizată cu subiectul. Redacțiile sunt subdimensionate iar fenomenul se accentuează pe zi ce trece, nu există timp pentru subiecte de educație financiară, actualitatea la zi este mult mai presantă. Chalmers accentuează că jurnaliștii sunt "animale de haită”, vânează subiectele la modă, puțini sunt contrarieni veritabili ca să se ocupe și de altceva (oricum șefii de ziare ar putea reproșa repede că s-a ratat știrea zilei, prezentă în celelalte ziare concurente de altfel, asta pentru a se trata fenomene teoretice, fără relevanță, precum generarea banilor).

În sfârșit, jurnaliștii ultimilor ani au fixații ideologice, sunt blocați în "piețele libere”, "dereglementare”și alte subiecte populare în anumite medii (parțial, tendința vine din dorința de a trata subiecte la modă, expusă mai sus). Vezi în acest context temele abordate de foștii jurnaliști ajunși în curtea BNR-ului, destul de ideologizate. Nu în ultimul rând, printre jurnaliști există frică de reacție, teama că își vor prinde urechile într-un domeniu delicat și cam neinteligibil pentru cititorii lor și evita să între în aceste nișe mai de specialitate.

Toate motivele enumerate de Chambers pentru presa britanică cred că se potrivesc de minune și pentru cea autohtonă, plus ceva motivații mai mercantile, vezi reclamele cu care băncile inundau presa în perioada de grație a bulei creditului sau modul în care BNR-ul cumpăra publicitate în presa de specialitate plătind pentru publicarea cursului valutar înainte de 2008. Critica consecventă echivala cu tăierea robinetului de bani. Să mai menționăm atențiile de care se bucurau jurnaliștii din partea sectorului financiar (exista un adevărat pelerinaj al curierilor cu pachete și coșuri de Paști/Crăciun din partea băncilor, motive de nemăsurată invidie din partea colegilor de redacție ce se ocupau cu domenii mai aride), seminariile de documentare și informare, uneori prin locuri pitorești, etc. De ce să te mai bagi în locuri sensibile pentru bănci dacă sunt atât de drăguți, cum să mai adopți pozititii critice în cazul ăsta? Era așa o prietenie între jurnaliștii arondați zonei financiare și PR-iștii băncilor încât mă mir că nu au apărut și familiile mixte... Lucrurile s-au mai schimbat după 2008, când criza a mai subțiat bugetele de reclamă (la ce bun să te promovezi ca bancă de vreme ce cererea de noi împrumuturi scăzuse?) și când publicul cititor de presă, mare parte înglodat deja în datorii, a început să preseze pentru adoptarea unei atitudini mai curajoase, cu ceva critică inclusă la adresa băncilor care începeau să abuzeze de comisioane și taxe scoase din pălărie pentru a-și drege bilanțurile.