ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Camera inferioară a parlamentului Poloniei (Seimul) a votat joi în favoarea amendamentelor la Legea privind interzicerea propagandei comuniste sau a oricărei alte orânduiri totalitare prin denumiri de clădiri și monumente. Documentul presupune demolarea monumentelor din epoca sovietică, inclusiv a memorialelor dedicate Armatei Roșii, informează agenția de presă TASS, conform Agerpres.

Majoritatea parlamentarilor polonezi s-au pronunțat în prima și a doua lectură pentru adoptarea amendamentelor: în total, au votat 408 de deputați, dintre care 7 s-au opus și 15 s-au abținut.

În noua variantă a legii se subliniază că monumentele și alte asemenea construcții  „nu pot aduce prinos de recunoștință persoanelor, organizațiilor evenimentelor sau datelor ce simbolizează comunismul sau alt regim totalitar”. Printre astfel de memoriale nu sunt incluse monumentele amplasate în cimitire sau pe teritoriul altor locuri de înhumare, monumente care nu sunt expuse publicului larg sau care sunt expuse în scopuri științifice, sub formă de opere de artă, precum și monumentele incluse în registrul de monumente ale arhitecturii.

Monumentele care nu se numără printre aceste excepții ar urma să fie demolate în decurs de 12 luni de la intrarea în vigoare a noilor amendamente.

Pe teritoriul Poloniei experții au numărat circa 469 de asemenea monumente, dintre care 250 sunt dedicate Armatei Roșii.