Dacian Cioloș a declarat în mai multe rânduri că nu va candida la parlamentare. Cu toate astea apar editorialiști care vor să-l convingă să candideze, fie și pentru a obliga PSD-ul să treacă prin trauma pe care FSN-ul a provocat-o societății când a declarat că nu candidează și apoi a participat la alegeri.

Editorialul lui Liviu Avram-ziaristul care a contestat la Curtea Constituțională alegerile locale în două tururi, ocazie cu care s-a înscris în cursa electorală cu o lista cu trei adeziuni-din Adevărul ("De ce să nu candideze Dacian Cioloș? Doar pentru că PSD are oroare de oameni decenți?”) subliniază că participarea Premierului la alegeri ar fi în interesul națiunii iar inconsecvența acestuia ar fi scuzabilă de vreme ce partidul ce contestă cel mai mult această participare, PSD-ul, a arătat o neconsecvență similară...pe vremea când se numea FSN.

Avram începe prin a recapitulă declarațiile Premierului privind candidatura să și trece apoi în revista meritele guvernării Cioloș. "Când a preluat guvernul în toamna anului trecut, Dacian Cioloș a spus limpede că nu va participa la alegerile din acest an. Apoi a reiterat această promisiune și în primăvara aceasta, subliniind că o fi având el multe păcate, dar unul sigur nu-l are: acela că nu s-ar ține de cuvântul dat. Între timp însă, maniera în care acționează acest guvern începe să se facă simțită. Sigur, nu a mutat munții - dar nici nu avea cum, cu un sprijin parlamentar mai degrabă prezumat decât dovedit, deseori șubrezit de numeroasele amenințări cu moțiunea de cenzură lansate dinspre PSD. Dar în orizontul limitat de timp pe care l-a avut la dispoziție, guvernul Cioloș a arătat, cu pași mici, dar semnificativi, cum poate arăta o guvernare cu bună-credință. Pentru unii oameni, asta chiar contează. (..).De bine, de rău, Guvernul Cioloș nu a făcut mișcări bruște, buimăcitoare, a păstrat în aceiași parametri chestiuni extrem de sensibile cum sunt justiția, apărarea sau afacerile externe, a urnit din loc un proces încă timid de transparentizare și debirocratizare și, cel mai important, niciunul dintre miniștri nu a fost implicat în scandaluri de corupție. Or, un an de zile fără niciun scandal de corupție pare o performanță pe care niciun guvern n-a mai atins-o până acum. Singurele reproșuri cărora le-a avut de făcut față au fost unele declarații mai mult sau mai puțin inspirate ale unor miniștri – care deseori s-au dovedit mai degrabă decontextualizări sau pure răstălmăciri. În aceste condiții, nu puțini sunt cei care văd în acest mod de guvernare un bun ce poate fi valorificat electoral”.

Apoi se ocupă de cei care se împotrivesc acestei soluții. "Vedem așadar că dinspre PSD vin două pârghii de presiune, ce negreșit se vor amplifica în perioada următoare, care au ambiția de a-l scoate complet din viața publică pe Dacian Cioloș: una dinspre Liviu Dragnea, care îi spune să nu candideze, și alta dinspre Victor Ponta, care îi spune să nu asume vreo funcție după alegeri dacă nu candidează. Dar ce dă dreptul PSD să încerce o asemenea formă de lustrație? Evident, nimic… Dacian Cioloș nu poate scăpa din această abilă capcană decât asumându-și, în toamnă, o candidatură și, dacă va fi cazul, și o funcție guvernamentală. Singurul risc este ca PSD să-l acuze că nu și-a ținut promisiunea de a nu candida. 

Concluzia este edificatoare. "Dar are PSD dreptul să arunce o astfel de acuzație? Preistoria acestui partid ne spune că nu. În 22 decembrie 1989, Frontul Salvării Naționale anunța că va organiza alegeri în martie 1990 și că nu va participa la scrutin. Pe 23 ianuarie 1990, FSN anunța că amână scrutinul pentru 20 mai și că va participa la alegeri ca partid politic. A fost factorul care a creat cea mai mare breșă din societatea românescă, ale cărei cicatrici sunt sângerânde până în ziua de azi. Măcar pentru asta, PSD - moștenitorul FSN și profitorul net al acelei decizii - merită să cunoască și el acest tip de dezamăgire”.