ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Persoanele invitate în fața comisiilor parlamentare și care conduc instituții sau autorități care nu se află sub control parlamentar au obligația să ia parte la lucrările comisiei, „în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile / autoritățile statului”, a decis miercuri Curtea Constituțională.
 
În această categorie intră, citează Curtea ca exemple: președintele Înaltei Curți, procurorul general al României, președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau președintele Curții Constituționale. 
 
„Curtea a stabilit că anchetă parlamentară nu are caracter jurisdicțional și că dispozițiile legale criticate realizează o evidența distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/ autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, și anume persoane care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/ instituții ce nu se află sub control parlamentar, care în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/ autoritățile statului au obligația să ia parte la lucrările comisiei. În această din urmă categorie intră, cu titlu exemplificativ, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul-general al României, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Curții de Conturi, președintele Curții Constituționale. De asemenea, pot fi invitate și alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio legătură cu instituțiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor. Mai mult, în această din urmă categorie pot intra și judecători, procurori, dacă nu sunt chemați în legătură cu atribuțiunile, însărcinările de serviciu sau activitatea lor profesională, ci în calitate de simpli cetăeni', se mai arată în comunicat.
 
Printre persoanele care ar putea fi chemate în fața unei comisii parlamentare se află și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.