Ion Cristoiu vorbește în "Gândul de sâmbătă” despre un articol apărut în ziarul "Timpul", pe 6 octombrie 1942.

O dovadă că nu toți românii sunt babuini, scrie Cristoiu pe blog, aducând drept argument episodul în care Generalul Nicolae Rădescu l-a înfruntat pe Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei la București, "cel care trata România ca pe propria-i cameristă: Multe din nenorocirile care s-au abătut asupra acestei țări sunt datorate amestecului străin suportat de voie sau de nevoie în treburile noastre."

Trecerea Nistrului a stârnit în România critici din partea liderilor Opoziției și a unor personalități.

"În stilul său, definit prin îngîmfare ciocoiască față de români, pe care îi considera niște babuini ai vremii sale, ambasadorul Germaniei la București, cel căruia Tudor Arghezi, la sugestia lui Mihai Antonescu, i-a trîntit celebrul pamflet "Baroane!" îi insultă în acest discurs pe politicienii români care au cutezat să întrebe ce căutăm dincolo de Nistru făcîndu-i caraghioși politici, dar mai ales ticăloși politici.

România era aliatul Germaniei în Războiul împotriva Rusiei. Pe teritoriul României se aflau trupe germane. Manfred von Killinger trata România ca pe propria-i cameristă. Cu toate acestea, un român are curaj să ridice sabia împotriva atotputernicului ambasador german la București.

Românul se numește Generalul Nicolae Rădescu, cel care, în februarie 1945, ca premier al României, a cutezat să-i atace public pe liderii comuniști Gheorghiu Dej și Ana Pauker.

Generalul trimite lui Manfred von Killinger această scrisoare:

Ceea ce s-a publicat în ziare, dacă este vorba să se pună în concordanță titlul cu conținutul, ar fi trebuit să fie intitulat „Insulta României”, iar nu „Omagiul României”.

O altă constatare de făcut este că d-stră ați reușit să stabiliți un record neatins în lumea diplomatică.

În adevăr, nu se cunoaște nici un caz când un reprezentant al unei țări străine să-și îngăduie insulta în masă a cetățenilor țării pe lângă care este acreditat. Mai mult încă: faptul să rămână fără urmări.

D-stră ați avut curajul să o faceți, săvârșind astfel o strălucită performanță, de care cel puțin deocamdată puteți fi mândru.

Domnule ministru, am avut credința că multe din nenorocirile care s-au abătut asupra acestei țări sunt datorate amestecului străin suportat de voie sau de nevoie în treburile noastre. Din pricina împrejurărilor în care ne găsim, am socotit că nu este totuși acuma vremea de răfuială și m-am mulțumit să-mi frământ în tăcere gândurile și să-mi înăbuș necazul, fără să fac nici un gest de ostilitate din care să se vadă nemulțumirea celor din afară pe care îi cred vinovați.

Nimeni n-ar mai putea să-mi pretindă ca pe risc propriu, bineînțeles, să mai păstrez această atitudine și după ce mi-a fost dat să văd cum un străin, adăpostit ca așa-zis prieten, își ia îndrăzneala ca să arunce cu noroi asupra noastră, când voim să ferim țara de rele, aceasta pentru că i se pare că sunt încă sacrificii de făcut în folosul țării lui pe care noi nu le înțelegem și apoi nu mi-ar permite demnitatea mea de român și fost ostaș.

Mă număr, domnule ministru, printre acei nenumărați români care au săvârșit după părerea d-stră marea crimă de a crede că armata noastră ar fi trebuit să se oprească la Nistru și cărora le-ați aruncat epitetul de „politici ticăloși”.

Sunt deci pe deplin îndreptățit să mă consider direct atins de elegantul d-stră calificativ. Așa fiind, ar trebui să mă simt cel din urmă dintre lași și acest lucru ați fi în drept să-l credeți și d-vstră despre mine dacă n-aș răspunde atacului d-stră, necugetat și insolent.

Și răspunsul meu va fi scurt.

Nu poate fi ticălos patriotul român care, cu inima sângerândă de nenorocirile ce i-au copleșit țara, încearcă să-și exprime gândul asupra ceea ce crede că ar fi bine de făcut spre a fi înlăturate o parte cel puțin din suferințe. Ticălos este, domnule ministru, străinul căruia, neconvenindu-i atitudinea patriotului, profitând de situația privilegiată ce deține și nesocotind cea mai elementară îndatorire ce i-o impune ospitalitatea de care se bucură, nu se mulțumește să-i smulgă pâinea de la gură, spre a-și potoli el foamea, dar îl acoperă apoi de injurii și amenințări încercând astfel să-l înfricoșeze și să facă să amuțească glasul care grăiește adevărul.

N-ați mărturisit d-stră înșivă – ce prețioasă mărturisire – că rodul pământului acestei țări v-a prins bine? Că nesfârșite sute și sute de vapoare au pornit în susul Dunării, că mii și mii de tone de cereale și materiale au fost furnizate și transportate?

Și mulțumirea pentru toate acestea sunt insultele pe care ni le aruncați? Ce s-ar fi întâmplat, domnule ministru, dacă în țara d-stră un reprezentant străin ar fi îndrăznit să săvârșească un asemenea fapt? Ne învinuiți apoi pe noi de bolșevism?

Noi am simțit gheara bestiei roșii înfiptă în trupul țării, așa cum n-a simțit-o nimeni, astfel că în sufletul nostru, în afară de ura adâncă împotriva bolșevismului, nu poate intra.

Dar nu este cinism să ne învinuiți pe noi de un fapt pe care d-stră îl săvârșiți? Fiindcă ce altceva decât îndemn la bolșevism constituie cuvintele pe care d-stră, sub formă de întrebări puse în gura soldatului român, ați arătat în cuvântarea dumneavoastră că ați dori să le auziți din gura soldatului român.

Vă credeți puternic și abuzați, depășind orice măsură, de această putere trecătoare. Dar n-ar strica poate să vă amintiți că tot puterea lui Dumnezeu rămâne cea mai mare, iar pe acei ce i-o înfruntă nu-i lasă fără răsplată.

Ca bun cunoscător al istoriei, știți apoi că domnia celor trufași n-a fost niciodată de prea lungă durată, astfel că s-ar putea întâmpla ca într-o zi trufia d-stră să fie înfrântă.

Ziua aceasta domnule ministru, va fi ziua răzbunării tuturor acelora pe care i-ați apăsat și batjocorit.

Iată răspunsul pe care m-am simțit dator să-l dau cuvântării d-stră.

Ss/General adjutant N. Rădescu”. 

Pentru această scrisoare, pe 22 octombrie 1941, generalul Rădescu e internat în Lagărul de la Tîrgu Jiu. Pe 29 septembrie 1942, e eliberat din Lagăr: "Rămîne însă pentru Istorie gestul de mare onoare și mare curaj al Generalului Rădescu, dovadă că nu toți românii sunt babuini."

Cuvântarea lui Manfred von Killinger, Ministrul Germaniei în România, rostită la "ARO", care a determinat reacția dură a generalului Rădescu, poate fi citită pe blogul lui Ion Cristoiu.