Înainte să ne răspundem la întrebarea de mai sus, trebuie să vedem dacă e corect ceea ce a insinuat Liviu Dragnea, și anume dacă în spatele publicației Rise Project se află miliardarul octogenar. Pe Dragnea îl cunoaștem, să vedem ce-i cu Rise Project.

Plecând de la informațiile dezvăluite chiar de Rise Project, vedem că directorul Rise Project este Paul Radu. În același timp, Paul Radu este director executiv al unei organizații intitulate „Organized Crime and Corruption Reporting  Project (OCCRP)”. O accesare scurtă pe pagina acestei organizații și aflăm că „OCCRP este făcut posibil de către Institutul pentru o Societate deschisă și Rețeaua Fundațiilor Soroș, de către Programul de cooperare Elvețiano - Român și USAID”. 

Deci, două instituții fondate și finanțate de Soroș, programul de cooperare Elvețiano - Român și USAID. USAID, care inițial a fost un program benefic, de ajutorare a țărilor afectate de Al Doilea Război Mondial, s-a transformat în ultimii ani într-o unealtă a taberei globaliste,  motiv pentru care președintele SUA, Donald Trump - dar și conservatorii americani  - o consideră nocivă pentru interesele americane. În consecință, Trump i-a tăiat bugetul, dramatic, spre supărarea stângii internaționaliste.

Tot de pe pagina Rise aflăm că alături de OCCRP, proiectul este susținut de către Investigative Dashboard ( o altă creație a fundațiilor Soroș), de Programul de Cooperare Elvețiano-Român, Hotnews - oficina Bruxelles-ului la București și Visual Investigative Scenarios (VIS).
 
 
 
Acest VIS nu este unul tocmai plăcut, dacă ne uităm cine e „ajută” la realizarea lui: Comisia Europeană, Fundația Institutului pentru O Societate Deschisă (Soroș), Google, Ministrul Austriac pentru Europa integrare și Afaceri Externe și altelte.
 


E de domeniul evidenței că e vorba de o mare rețea, care duce în aceleași locuri, cu aceleași ideologii în spate. Întrebare: cum se poate pretinde independentă o platformă susținută, printre alții, de către statul austriac, Comisia Europeană, Soroș și un program guvernamental Elvețian? Pentru oricine a făcut o firmă, o asociație, orice care implică existența colaborării între mai multe persoane este evident cât de greu se strâng atâția oameni, din atâtea țări, fără un coagulant și o autoritate în spate...

Ce au toate aceste instituții în comun? Simplu: ideologia globalistă, care dorește dispariția statelor naționale.

Așa cum arătam și în analiza „știrilor false”, miza nu este o informație sau o persoană în sine - în cazul de față Dragnea, ci narațiunea. Scriam acolo, parafrazându-l pe Andrew Klavan, că atunci când un scandal apare în zona progresistă, ziariștii „independenți” se vor năpusti asupra persoanei care a dezvăluit necurăția pentru a-l decredibiliza.

Exemplu de pe siteul OCCRP, fațada patronatului Rise Project: Confruntați cu acuze grave de interferență în treburile interne ale Macedoniei la adresa șefului, George Soroș, cei de la OCCRP s-au năpustit asupra partidului și politicienilor care s-au plâns la Washington. Din „Naționaliști scandalagii” și corupți, care, bineînțeles, fac jocurile Rusiei, nu-i scot. La final, aflăm totuși că „parțial” OCCRP și NOVA TV( postul macedonean care a contribuit la articol) au fost și sunt finanțate de Soroș, dar ei sunt total independenți...
 

Este ușor de remarcat că stilul Rise Project este identic cu cel al OCCRP (inițiale care mă duc cu gândul inițialele Uniunii Sovietice - СССР), cu cel al României Curate, al Hotnews, al Activewatch și al altor oficine progresisto-globaliste.

Pe scurt: da, Rise Project este Soroș (evident, nu persoana de 82 de ani care „încă vine la muncă”, ci structura creată de el, care-i va supraviețui). De altfel, au mai apărut și alte „comunități independente” de jurnaliști, care sunt promovate de trusturi ce ar trebui să fie concurente și care cer donații și care vor promova, exact ca și în cazul Rise Project, fix aceeași narațiune. Unele sunt chiar explicit împotriva Bisericii și vor fi și ele promovate, ca „presă independentă”.

De partea cui să fim în scandalul Dragnea vs Rise Project? Orice răspuns este legitim, dar eu nu pot să țin cu Soroș.
 
PS: În articolul „Dragnea - conspirațiile și neadevărurile” cei de la Rise nu neagă faptul că sunt legați de Soroș, ci răspund la „altă întrebare”.