Ca și în cazul altor situații, decizia statului român a achiziționa armament, a născut două tabere: de-o parte este tabăra care aplaudă cumpărarea sistemului de rachete Patriot, pe de altă parte sunt cei care afirmă că România nu este într-un pericol iminent și banii, aproximativ 4 miliarde de dolari, ar fi bine să fie cheltuiți în altă parte.

Pentru a răspunde la întrebarea dacă România ar trebui să se înarmeze sau nu, ar fi util să privim cazul unei țări pe care orice român o poate considera drept reper de bunăstare și civilizație: Elveția.

Elveția, cunoscută de aproape oricine pentru politica ei de neutralitate, nu a cunoscut ororile celor două războaie mondiale, deși, ca și România, era înconjurată de vecini extrem de agresivi. Să notăm că Elveția a fost vecină cu Germania nazistă, cu Franța și Italia fascistă, dar cu toate astea, nu a fost invadată de către niciuna dintre puterile respective. Ce a determinat Marile Puteri să evite invadarea unei țări de 6 ori mai mică decât România?

În primul rând, poporul elvețian a înțeles o realitate elementară: războaiele sunt inevitabile și nu au obiceiul să întrebe țările mici când și cum ar trebui să se declanșeze.

Confederația Elvețiană a adoptat politica Imperiului Roman în ceea ce privește forțele armate: fiecare cetățean, bărbat, elvețian este dator să satisfacă cel puțin 260 de zile în serviciul militar al țării. Conform sistemului elvețian al milițiilor, corpul militarilor profesioniști este format din doar 4.200 de oameni, în timp ce restul trupei este asigurată de încorporări. Fiecare bărbat cu vârsta între 19 și 26 de ani este obligat să facă serviciul militar, iar de la 18 ani orice bărbat și femeie poate intra, ca voluntar, în forțele armate. Limita de vârstă este 50 de ani! În paranteză fie spus, această doctrină de apărare fusese adoptată și de Nicolae Ceaușescu, sub numele „războiului întregului popor”. De altfel, aceasta este doctrina tradițională a Țărilor Române, până la modernizare. Un exemplu glorios în acest sens îl constituie Bătălia de la Jiu când „o mână de oameni-milițieni, elevi ai Gimnaziului ”Tudor Vladimirescu”, orășeni, femei și copii-să lupte într-o zi de sărbătoare (Sfânta Parascheva) - pentru libertatea orașului lor”.

În Elveția, fiecare recrut este obligat să păstreze acasă arma care i-a fost înmânată la instrucție. Acest aspect este foarte important, deoarece permite o mobilizare extrem de rapidă a forțelor armate gata de luptă. Spre exemplu, în timpul Primului Război Mondial, Armata elvețiană s-a mobilizat în doar 6 zile, generalul Ulrich Wille având sub comanda sa 220.000 de oameni, gata instruiți și pregătiți de război.

În cazul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrurile au mers și mai bine: odată cu invadarea Poloniei de către Germania, Elveția și-a mobilizat toate forțele apte de luptă în doar trei zile. Spre comparație, România nu a fost în stare să se retragă din Basarabia și Bucovina de Nord, în ordine, Armata Română pierzând 42.000 de oameni în doar patru zile!

Elveția are în funcțiune un plan de apărare a țării care - practic - transformă fiecare părticică din teritoriul național într-o armă de luptă, aspect favorizat și de relieful muntos a țării. Pe lângă distrugerea întregii infrastructuri de transport în câteva ore, elvețienii au investit în tunele și structuri în munți care pot găzdui trupe de nivelul unei divizii!

Deși în acest moment, Elveția are doar 200.000 de soldați activi - o reducere de la 400.000, câți avea în 2003 - aproape 4 milioane de oameni ar fi mobilizați și gata de luptă în 48 de ore, în caz de necesitate. Practic, jumătate din populația țării.

Apărarea Elveției nu se reduce doar la instruirea și numărul soldaților. Forțele Armate Elvețiene sunt dotate cu armament modern, Statele Unite ale Americii fiind principalul furnizor, dar și industria locală de specialitate. De altfel, Elveția a fost inclusă în Top 5-ul țărilor greu de invadat.

În România, serviciul militar obligatoriu pentru cetățeni a fost abolit, iar cetățenii au acces la arme cu foarte mare greutate, doar pe bază de permis de port-armă.

Să fie oare o coincidență că în Elveția și Statele Unite, două dintre cele mai prospere țări de pe planetă, cetățenii sunt liberi să poarte arme?