Florian Coldea, audiat la Parchetul General. În ce dosar a dat declarații
Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, a fost audiat la Parchetul General, în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor publicate de fostul deputat Sebastian Ghiță, potrivit Agerpres.
Reprezentanții biroului de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au precizat că Florian Coldea a fost audiat săptămâna trecută de procurori, în calitate de martor în respectivul dosar.
Verificările au fost demarate după ce Sebastian Ghiță a publicat fotografii și înregistrări video în care ar apărea cei doi și familiile acestora, precizând că au avut o relație de prietenie.
Pe 17 ianuarie SRI anunța că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță au arătat că nu a încălcat legea, SRI propunând repunerea în funcție.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Florian Coldea Sebastian Ghiță
Locații: România
Organizații: Parchetul General Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)