Gabriel Oprea poate fi urmărit penal. Solicitarea DNA, publicată în Monitorul Oficial
ACTUALIZARE 19:40 Hotărârea Senatului privind cererea de urmărire penală a fostului viceprim-ministru și ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial.
Știrea inițială
Senatorii au aprobat solicitarea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului UNPR, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, acuzat de abuz în serviciu, decizia fiind luată cu 102 voturi "pentru", 30 voturi "împotrivă" și un vot a fost anulat.
Senatorii juriști au avizat favorabil marți cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea, cu nouă voturi 'pentru', o abținere și un vot 'împotrivă'.
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.
Conform DNA, una dintre infracțiunile de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.
Cea de a doua infracțiune de abuz în serviciu are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Gabriel Oprea
Locații: București
Organizații: DNA Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)