Grindeanu: Ne dorim consolidarea prezenței investiționale românești în Republica Moldova
Premierul Sorin Grindeanu a declarat că România dorește consolidarea prezenței sale investiționale în Republica Moldova și să participe la eventualele procese de privatizare, cu respectarea procedurilor.
„Avem în vedere să trecem într-o nouă etapă, noi, România, ca și prezență în Republica Moldova. Ne dorim consolidarea prezenței investiționale românești în Republica Moldova. Ne dorim să fim parte a eventualelor procese de privatizare care vor avea loc în perioada următoare în Republica Moldova, (...) respectând toate procedurile transparente pe care dumneavoastră le veți avea", a spus Grindeanu, la finalul ședinței comune a Guvernelor celor două state, care a avut loc la Piatra Neamț.
El a precizat că în cadrul ședinței au fost discutate „lucruri concrete" privind dezvoltarea relațiilor dintre București și Chișinău — proiecte în domeniul energiei, infrastructurii, mediului, dezvoltării regionale.
„Acțiunea României va continua să aibă un dublu rol: de stabilizare a Republicii Moldova și de consolidare a cadrelor instituționale și democratice. În al doilea rând, de ancorare politică, strategică, dar și fizică a Republicii Moldova în spațiul european", a adăugat prim-ministrul.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Politic
Persoane: Pavel Filip Sorin Grindeanu
Locații: Piatra Neamţ
Organizații: Guvernul Republicii Moldova Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)