ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pachetul de măsuri active pentru stimularea ocupării forței de muncă va intra în vigoare începând cu 3 decembrie, după ce, marți, Guvernul a adoptat normele de aplicare a OUG 60/2016.

 Potrivit unui comunicat al Executivului, finanțarea este asigurată din fonduri naționale și europene.

Guvernul precizează că normele metodologice stabilesc modalitatea practică de acordare a primelor de activare, încadrare, instalare de care beneficiază la angajare persoanele fără un loc de muncă, precum și documentele în baza cărora se obțin aceste drepturi.

„Aceste documente vor fi depuse personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București (acolo unde persoana se află în evidență)", se arată în comunicat.

Vor putea beneficia de prima de instalare și persoanele de cetățenie română care și-au exercitat dreptul de liberă circulație a lucrătorilor în spațiul UE și Spațiul Economic European pe o perioadă de cel puțin 36 de luni și care îndeplinesc condițiile legale, se mai arată în comunicatul Executivului.

„Beneficiarii acestor drepturi vor avea obligația să prezinte la agenția de ocupare a forței de muncă teritorială la care sunt înregistrați și care le-a stabilit și acordat drepturile respective sau la care le-a fost transferat dosarul ca urmare a schimbării domiciliului sau stabilirii reședinței într-o localitate din alt județ, dovada emisă de angajator că sunt încadrați", se precizează în comunicat.

Executivul mai arată că pot beneficia de primele de mobilitate, respectiv prima de încadrare sau cea de instalare, persoanele care au domiciliul sau reședința ori își stabilesc noul domiciliu sau noua reședință în zonele prevăzute în Planul național de mobilitate care se aprobă și se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii.

De asemenea, normele prevăd explicit procedura și documentele pe care trebuie să le depună angajatorii pentru a beneficia de stimulentele acordate pentru angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.