Declarația lui Iohannis despre „fanatismul religios” al celor 3 milioane de români care au semnat pentru ancorarea constituțională a înțelesului normal familiei mă determină să fac publică o expresie pe care de multă vreme o am în minte și pe care o consider potrivită pentru a descrie condiția politică a creștinilor din România zilelor noastre: „ienicerizarea electorală”.

Evident,  nu veți găsi în niciun dicționar al limbii române cuvântul „ienicerizare”. Acest ”barbarism” lingvistic mi s-a părut a fi însă unul util la nivel conceptual la un moment dat, când am început să mă gândesc cumva mai sistematic la condiția politică a creștinilor din România post-comunistă și la marile mize politice cu care suntem confruntați (fie și fără să fim conștienți cei mai mulți dintre noi de dimensiunile acestor mize). 

Astfel, dacă e să încercăm să mergem la esența tiparului de exercitarea a puterii, vom descoperi că există o anumită analogie între condiția creștinilor din imperiul otoman și a celor din România zilelor noastre.

Analogia e dată de faptul că, în ambele sisteme, creștinii erau siliți să furnizeze puterii politice instrumentul cu care erau controlați și asupriți. În sistemul otoman, pilonul central al puterii l-a reprezentat secole de-a corpul militar al ienicierilor, constituit din copii de creștini răpiți din rândul familiilor prin diabolicul sistem „devșirme” și re-educați să devină musulmani fanatici și războinici de elită. „Ienicerizarea” copiilor de creștini a fost instrumentul prin care minoritatea musulmană a cucerit noi populații creștine, le-a ținut sub control și apoi le-a islamizat treptat, cu toate catastrofalele consecințe de rigoare la nivel civilizațional.

În cazul democrației originale post-decembriste, noi, creștinii din România, pentru că nu am fost în stare să ne creăm platformele civice și politice adecvate pentru agregarea, exprimarea și apărarea intereselor noastre firești în societate, suntem condamnați ca la fiecare ciclu electoral să alegem pe baza meniului electoral compus din și de către indivizi care, dincolo de diferențele dintre ei, pe termen lung se vădesc a nu avea absolut nimic în comun cu valorile majorității creștine din țara noastră.

 

Cei aleși în fruntea noastră din meniul electoral preparat în bucătăria internă a partidelor (după o "listă de bucate” probabil blagoslovită din afară) se dovedesc a fi nu reprezentanți ai poporului, ci executanți ai unor proiecte ideologice lipsite de orice înrădăcinare în nevoile reale ale societății, în identitatea culturală și în tradițiile poporului român. Cât despre noi, „prostimea rumânească”, trasă de fiecare dată pe sfoară de păpușarii bandopartidelor parlamentare, prin roadele otrăvite ale faptelor noastre politice (votarea unor politicieni puși de alții pe meniul electoral) noi ne vădim a nu fi altceva decât niște "ieniceri electorali” care contribuim în mod direct la menținerea și întărirea unor structuri de putere prin care suntem impozitați, stăpâniți, re-educați, dar în niciun caz reprezentați. 

”Ienicerizarea electorală” a majorității dezorganizate politic de către o minoritate abilă și capabilă să formeze și să controleze meniul politic  este mecanismul prin care România este împinsă pe un drum istoric aflat în contradicție totală cu identitatea, valorile și credințele majorității cetățenilor acestei țării.

În curând vom avea alegeri și mulți dintre noi vom avea impresia că, iarăși, ne regăsim în situația cetățeanului turmentat care, năuc, își va pune (pentru a câta oară?) întrebarea: ”dar eu cu cine votez?”. Din păcate,  lucrurile s-ar putea să fie mult mai serioase și, în ultimă instanță, tragice.  Dezamăgirea cruntă pe care atâția oameni au încercat-o față de Iohannis s-ar cuveni să ne trezească la realitatea faptelor noastre. Ar fi cazul să observăm că atâta vreme cât vom continua să votăm pe baza meniului electoral ticluit de alții, prin consecințele faptelor noastre noi vom fi mult mai aproape nu de bonomul cetățean turmentat, ci mai degrabă de crâncenul ienicer, cel care, deși creștin la origine, devenise principalul instrument de opresiune a unei stăpâniri străine și dușmane credinței părinților, fraților și strămoșilor săi. Volens-nolens, atâta vreme cât nu vom fi în stare să organizăm politic, cam în situația asta ne regăsim și noi toți cei care-i vom vota pe unii puși de alții pe listele nostre electorale.  

Mai rău de cât atât, după cum o arată manifestările publice ale așa-zișilor "tineri frumoși și liberi”, prin pasivitatea și idiotismul nostru politic, am creat condițiile potrivite pentru ienicerizarea culturală cât se poate de reală a unei bune părți din generația actuală de tineri români, care, asemenea ienicerilor din vechime, au ajuns să urască Biserica, morala creștină și tot ceea ce ține de identitatea istorică creștină a poporului nostru.