ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european, informează Mediafax, citând surse de la Bruxelles. Conform acestora, au existat 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.

Ședința Consiliului UE a început la 11:30, ora României.

Votul urmează să se comunice Parlamentului European, apoi va mai fi o întâlnire a Consiliului miniștrilor care vor lua act de decizia din COREPER, unde s-a votat pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european.

„Parlamentul European, prin procedura lor internă, ia act de decizia Consiliului UE de azi și validează și ei prin procedură internă ce a decis Consiliului UE. Deci nu este capăt de linie, nu e finală decizia de azi”, au explicat pentru Mediafax, sursele citate.

Decizia din COREPER s-a luat prin majoritate simplă, pe buletine de vot, votul fiind secret.

Premierul Viorica Dăncilă, a reiterat, miercuri seară, ideea potrivit căreia Guvernul nu o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, precizând că, joi, ambasadorul României la Uniunea Europeană va vota împotriva fostului procuror-șef DNA.

Din echipa de negociatori ai Parlamentului European pentru poziția de procuror-șef european fac parte Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania; Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania și Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania.

Întrebată cum va vota joi Luminița Odobescu, ambasadorul României la UE, Viorica Dăncilă a subliniat că împotrivă.

Președintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susținerea față de Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, conform unui comunicat de presă al instituției.

Pe 26 iulie, Jean-Francois Bohnert a anunțat că rămâne candidat pentru postul de procuror-șef al Uniunii Europene, iar Franța nu a transmis Consiliului UE schimbarea poziției, potrivit site-ului Politico.eu.