ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liderul PSD Liviu Dragnea a susținut că va propune, după ce moțiunea de cenzură va fi adoptată, mai multe variante de premier, care vor fi supuse votului Comitetului Executiv Național, el adăugând: „și acum simt usturimea de la o singură variantă”.

 Întrebat când vor fi demarate discuțiile pentru noul Guvern, Dragnea a răspuns: „După moțiune, în seara respectivă”.

El a spus că va convoca și CExN, dar nu pentru seara moțiunii (miercuri, n.r.), ci pentru joi sau vineri.

„Convocăm CExN după moțiune, dar nu în seara moțiunii, la o zi-două eventual”.

 Întrebat dacă are deja propuneri de premier, liderul PSD a spus că există „câteva variante”.

„Am discutat cu câțiva colegi și sunt câteva variante pe care o să le propun CExN. Nu va fi doar una”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă va propune mai multe variante de premier, care să fie supuse votului CExN, Dragnea a spus: „Da. Și acum simt usturimea de la o singură variantă”.