Liviu Dragnea a răspuns acuzațiilor pe care Victor Ponta i le-a adus în ultima perioadă.

Într-un interviu difuzat de DC News, Ponta a spus că Dragnea a fost cel care a negociat pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Tot actualul președinte al PSD a avizat numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA.

"Eu nu mă aflu în impas cu Victor Ponta. Înainte de toate, eu regret faptul că de o bună bucată de vreme, Victor a generat și întreține o campanie împotriva mea. Este foarte greu să înțeleg de ce o face, dar este alegerea lui", a afirmat Liviu Dragnea.

Mi-a spus că exista ideea unui pact de pe vremea referendumului. Nu știu cu cine a vorbit Traian Băsescu atunci sau Iulian Chifu sau altcineva de la noi din partid, habar n-am, dar nu cu mine. I-am zis că am discutat cu Crin și Victor să mă întâlnesc, ne-am văzut și i-am spus că dacă are vreo propunere de protocol sau ceva de genul ăsta, când e gata să mi-o trimită.

Ne-am despărțit și cred că la două zile sau ceva de genul ăsta mi-a trimis un draft. M-am uitat pe el, le-am arătat și lor, mie mi s-a părut prea stufos și nu eram de acord cu el. Am făcut câteva rânduri pe o pagină și l-am retrimis. Răspunsul pe care l-am primit, cred că de la Traian Băsescu prin Iulian Chifu, a fost că e o bătaie de joc, adică ne batem joc de el cu un asemenea protocol. Eu am făcut o propunere ceva mai mult decât instituțional, ceva foarte rece care există prin definiție și prin Constituție", a afirmat Liviu Dragnea.

Având în vedere că Victor Ponta a declarat că numirea Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA "a fost discutată cu Liviu Dragnea, dar doar el a rămas omul rău", actualul președinte PSD a replicat că nu el a numit-o pe aceasta în 2013 ci doar "a susținut propunerea" pentru că el a sprijin mereu deciziile luate de liderii partidului.