DNA-ul trebuie susținut în lupta pe care o duce împotriva corupției - un adevăr de necontestat într-o țară în care doar într-un singur an, administrația locală prejudiciază bugetul statului cu peste o jumătate de miliard de lei (adică peste 100 de milioane de euro!). Un adevăr de necontestat într-o țară în care statul și resursele naționale sunt controlate de o mafie politico-economică cu rădăcinile în eșaloanele 2 și 3 ale PCR și Securității.

Nu știm încă din ce motive - altele decât cele prezentate public - Curtea Constituțională a României a admis, în februarie, o excepție de neconstituționalitate pentru dispozițiile din Codul de procedură penală care stabileau că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției, ci și de alte organe specializate ale statului, în speță de către SRI și/sau alte servicii secrete.

Decizia CCR a produs o puternică ruptură în ceea ce se numea binomul DNA-SRI, un parteneriat cu rezultate notabile în lupta anticorupție. Principalul efect al deciziei, insistent invocat de DNA, a fost că lupta anticorupție va fi lipsită de expertiza și dotările tehnice ale SRI.

Destul de repede a venit, evident, solicitarea de suplimentare a resurselor financiare, umane și tehnice ale DNA, așa cum a fost exprimată de Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Koveși: "În primul rând, avem nevoie de o suplimentare a numărului de polițiști care vor lucra în DNA, dar și o suplimentare a echipamentelor tehnice pe care le folosim, a softurilor, a procedurilor pentru a pregăti din punct de vedere profesional polițiștii care vor lucra în DNA — ceea ce implică o sumă de aproximativ 10 milioane de euro. În această sumă se include și necesitatea de a avea un spațiul suplimentar. (...) În principal, decizia Curții Constituționale obligă procurorii și polițiștii din poliția judiciară să procedeze personal la punerea în executare a autorizațiilor de supraveghere tehnică."
Nu discutăm argumentele Procurorului-șef al DNA. Dacă ne-am limita strict la chestiunea luptei anticorupție în care este implicată DNA și am face abstracție de restul componentelor statului și societății românești, solicitarea și argumentația aferentă ne-ar provoca decât aplauze. Totuși, ne reamintim că trăim - sau cel puțin sperăm că trăim - într-o societate democratică, așa că solicitarea Procurorului-șef al DNA ne dă fiori și ne determină să ridicăm în agora românească niscavai chestiuni incomode. 

Să mărești, de la an la an, bugetele și resursele materiale și umane puse la dispoziția serviciilor secrete și procurorilor, să adopți o legislație care permite stocarea și supravegherea discuțiilor telefonice, a navigării pe Internet, a datelor personale etc. ale oricărui cetățean român pentru a fi folosite într-un posibil, dar foarte puțin probabil dosar penal, făcând abstracție de prezumția de nevinovăție, să promovezi astfel de măsuri specifice unui stat aflat în criză majoră sau sub un regim de dictatură, reprezintă un demers nefiresc pentru un stat cu pretenții democratice. România nu se află nici în prag de război și este, încă o dată reamintim, o democrație... cel puțin pe hârtia pe care este tipărită Constituția.

Observăm că lupta împotriva corupției din România conține doar elementul punitiv. Din banii noștri sunt plătiți tot mai mulți procurori, mai mulți ofițeri de informații, se achiziționează echipamente tot mai sofisticate de monitorizare, stocare și interpretare a informațiilor. DNA se laudă cu numărul mare de dosare penale instrumentate, considerând că a realizat un record în domeniu.

Un om crescut în spiritul creștin al libertății și cu respect față de o democrație reală, veritabilă, spune că numărul mare de dosare penale instrumentate de DNA reprezintă dovada clară că fenomenul corupției în România nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, s-a amplificat, în ciuda banilor cheltuiți pentru prinderea și pedepsirea corupților.
Ceva lipsește acestei lupte anticorupție, și anume, înainte de toate, prevenția prin educație. Într-un om, respectul față de proprietatea semenilor - că este proprietate personală, că este a comunității - se sădește prin educație, începând cu vârsta de la care omul înțelege că nu trebuie să ia ceea ce nu este al lui, adică din copilărie. Un om își asumă respectul pentru porunca dumnezeiască "Să nu furi!" nu prin frica de interceptările serviciilor secrete sau de pedepsele mari propuse de DNA în instanță, ci prin educație.

Când omul ajunge să fie anchetat de DNA, este evident că educația lui a fost precară, iar pentru societate - mai ales într-o societate cum este cea românească, unde doar în foarte mică măsură pot fi recuperate pagubele făcute prin acte de corupție, iar pușcăria s-a transformat într-un fel de casă de odihnă  - este deja prea târziu pentru a-l mai recupera pe acel om prin educație. Rămâne doar pedeapsa cu închisoarea, însă în România, pentru marii corupți, închisoarea a devenit monedă de schimb: furi câteva milioane de euro, statul recuperează câteva sute de mii, faci câțiva ani de închisoare, pe care oricum îi reduci ba cu munca prestată în închisoare, ba cu ceva cărți științifice, ba pe caz de boală cronică și apoi, ești liberat și te poți bucura în tihnă de milioanele furate. Uneori îți permiți chiar să dai semenilor tăi lecții de moralitate sau de trăire religioasă, pentru că formal, închisoarea te-a spălat de păcate în fața societății.

Dacă ne uităm la personajele anchetate de DNA pentru fapte de corupție, vom observa un fenomen îngrijorător: vârsta acestora este tot mai mică, majoritatea tinde să fie formată din oameni relativ tineri, cu vârste între 35-45 de ani. Acești oameni aveau în 1990 vârsta de 20-25 de ani, altfel spus, au crescut, vreme de peste un sfert de veac, în democrația postdecembristă.

Da, se poate spune că ei nu au avut acces la o educație civică. Afirmația este pe jumătate falsă. După 1990, în școala românească s-au predat ore de religie, ore de educație civică. În societatea românească s-a dezvoltat societatea civilă, prin apariția și funcționarea a mii de ONG-uri. În formă, educația civică, morală a existat, însă i-a lipsit fondul, mesajul real și asumat care să vorbească acestor oameni, pe atunci tineri, despre munca cinstită, despre onestitate, despre rușinea de a fura.

DNA cere cel puțin 10 milioane de euro (!) - și asta este doar prima strigare, cu certitudine că vor cere și mai mult, în viitorul apropiat - serviciile secrete deja au primit majorări substanțiale în alocările bugetare pentru 2016... 
...însă, despre bani alocați pentru o reformă morală a educației - fie în școală, în societatea civilă, fie în familie - nu vorbește nimeni.

Lupta anticorupție din România îmi inspiră imaginea unor oameni care se străduiesc să stingă incendiul, într-un capăt al casei, dar îi lasă pe copii să se joace cu chibriturile, în celălalt capăt al casei, pregătind astfel condițiile pentru un viitor incendiu. Alocarea de sume enorme pentru DNA și serviciile secrete, chiar și în numele luptei anticorupție, nici nu va rezolva corupția de astăzi și nici nu va preveni corupția de mâine.

Alături de elementul de prevenție prin educație, luptei anticorupție din România îi lipsesc mecanismele care să asigure efecte extrem de severe asupra averii și prezenței publice ale indivizilor condamnați pentru fapte de corupție. Acești indivizi stăpânesc o adevărată magie neagră a ascunderii banilor obținuți prin corupție. De la mătuși super-bogate, la averi imense - vile, mașini de lux, rețele de hoteluri etc. - trecute pe numele copiilor sau altor rude, corupții din România au reușit să dezvolte o rețea de valorificare a banilor murdari.

Capacitatea statului român de a recupera banii furați prin acte de corupție este foarte redusă, undeva la nivelul de 12% din total. Instituțiile care gestionează mecanismul de recuperare - ANAF și Ministerul de Finanțe - sunt politizate, astfel că probabil ar fi nevoie reformarea acestui mecanism ori de subordonarea lui puterii judecătorești.
Concluzia noastră este că lupta anticorupție trebuie purtată fără a afecta libertățile noastre - oricum aflate tot mai mult sub spectrul precarității și degradării - cu voința de a evita crearea unui monstru care ne invadează viața privată și care, în cele din urmă, va fi imposibil de stăpânit, puterea lui întorcându-se împotriva noastră.

Românii au încă posibilitatea să evite apariția lui MATRIX, însă, dacă vor rata această șansă, evadarea din MATRIX va fi cu mult mai dificilă și probabil, pentru câteva generații de acum înainte, va fi imposibilă...