ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Toate activitățile din secțiile de votare, după închiderea urnelor, urmează să fie filmate, prevede un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

Sarcina realizării înregistrărilor revine operatorului de calculator din fiecare secție de votare. Terminalele informatice necesare înregistrării video-audio sunt asigurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, potrivit proiectului.

„Operatorul de calculator al biroului electoral al secției de vot asigură înregistrarea video-audio neîntreruptă a procedurilor realizate de la încheierea votării și până la părăsirea localului secției de vot de către membrii biroului electoral al secției de votare”, scrie în proiectul de hotărâre de guvern. Operatorului i se interzice să realizeze duplicate ori să permită accesul altor persoane la înregistrare. Dispozițiile se aplică și pentru procedurile de numărare a voturilor prin corespondență. Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) este cel care asigură dotarea tehnică și, apoi preia înregistrările. Fișierele se păstrează trei luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial.

Serviciul de Telecomunicații Speciale va putea pune la dispoziția organismelor electorale, pentru soluționarea contestațiilor, copii ale înregistrării, scrie News.ro.