ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Tudose a cerut duminică propriului Corp de Control ca, de săptămâna viitoare, să demareze o serie de verificări ale activității companiei naționale de transport aerian Tarom, cât și ale proiectelor derulate de Compania Națională de Investiții.

Solicitarea vine după ce, în ședința de vineri a Guvernului, prim-ministrul i-a reproșat public ministrului Transporturilor pierderile Tarom din primele 6 luni.

În timp ce Tarom se află în subordinea Ministerului Transporturilor, Compania Națională de Investiții funcționează în subordinea Ministerului Dezvoltării, condus de Sevil Shhaideh.

Premierul Tudose i-a adus, vineri, la începutul ședinței de Guvern, o serie de reproșuri ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, atât cu privire la lipsa de perfomanță a companiei aeriene de stat Tarom, care a încheiat primele șase luni ale acestui an cu pierderi de 104 milioane de lei, cât și cu privire la faptul că angajații ministerului nu merg pe șantiere pentru a monitoriza lucrările de infarstructură.