ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Misterul morții patronului Hexi Pharma e departe de a fi elucidat, iar o altă pistă a fost lansată de un martor, care susține că ar fi văzut chiar momentul accidentului și că o altă mașină îl urmărea pe omul de afaceri, conform B1.ro.

Din informațiile relatate de acesta sursei de mai sus, se pare că patronul Hexi Pharma ar fi ajuns să piardă controlul volanului tocmai din cauza mașinii închise la culoare care-l urmărea.

Același martor ar fi precizat că șoferul care-l șicana pe Condrea în trafic, nici măcar n-a oprit, deși a văzut cum omul de afaceri se izbește cu mașina de copac.

"Se urmăreau. Avea viteză și el, foarte mare. nici celălalt nu avea o viteză chiar mică, așa. Fugea și el", povestește bărbatul pentru sursa citată.

"Am văzut că avea viteză foarte mare. Și la un moment dat cât mai aproape de marginea drumului. Încerca să-l evite pe cel din spate", a mai spus martorul.

Ar fi vorba de o mașină de culoare închisă, potrivit martorului. După urmărire pare că s-a produs accidentul patronului Hexi Pharma.

Interesant e că omul din mașina închisă la culoare nu a oprit nici măcar să sune după ambulanță sau să-i acorde primul ajutor patronului.