ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Național Liberal s-a retras din dezbaterile parlamentare privind Legea Parteneriatului Civil, considerând că nu este oportun momentul pentru acest proiect și nu dorește să fie asociat acestui act normativ. 


Anunțul a fost făcut de către unul dintre liderii USR, Vlad Alexandrescu, în cadrul dezbaterii „Dezbinați împreună. România după referendum”, organizată de Grupul de Dialog Social (GDS).

„Există un draft, care a fost modificat de foarte multe ori, care vine de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar aici partidele politice au discuții foarte aprinse. PNL, de pildă, consideră că nu este oportună, în momentul de față, adoptarea unei asemenea legi. Deci, s-a retras din discuții. Nu doresc să se asocieze cu această inițiativă. Și e posibil să voteze contra, când se va ajunge la vot. Deocamdată nu doresc să fie în comitetul de elaborare”, a precizat Vlad Alexandrescu.

Decizia PNL vine după ce președintele formațiunii, Ludovic Orban, a cerut susținătorilor parteneriatului civil să organizeze și ei un referendum, precum au făcut cei care susțin familia.

Pe de altă parte, USR susține vehement legalizarea parteneriatului civil pentru persoanele de același sex.

Vlad Alexandrescu susține că acum e momentul pentru așa ceva, după ce Referendumul pentru familie „a declanșat un val de ură”.

„Legea parteneriatului civil e în discuție între partidele parlamentare. Și noi avem, fiecare, reprezentanți care lucrează la acest proiect. Multă lume e de acord că, după ce a existat acest referendum care a declanșat un val de ură, e momentul, într-adevăr, să se adopte o lege a parteneriatului civil. (...) Acum, cum se face... În România e foarte complicat”, a spus el.

Alexandrescu mai e nemulțumit de faptul că PSD a scos din proiectul de lege necesitatea ca „partenerii civili” să se prezinte la ofițerul de stare civilă, dar și de faptul că în act e trecută interdicția explicită de a adopta copii de către persoanele de același sex.
 
„Și aici trebuie să vă spun că am fost destul de trist de felul în care se va rezolva problema, pentru că PSD nu dorește ca acest lucru să se întâmple la primărie și atunci CNCD a găsit un fel de refugiu în ideea că s-ar putea face la notar, notarul transmițând ulterior către ofițerul de stare civilă care emite un certificat de parteneriat civil. Eu argumentez în continuare în favoarea ideii că acest lucru trebuie să se facă la primărie, pentru că nu e doar un contract”, a continuat USR-istul.

De asemenea, Alexandrescu e supărat că în lege ar putea exista o prevedere prin care un notar să poată refuza încheierea unui parteneriat civil.

„Mie mi se pare foarte periculos. (...) Notarii nu se abțin în general de la a face o procură, sau de a face o moștenire. De ce s-ar abține de la a constata voința a două persoane de a intra într-un parteneriat civil”, a întrebat senatorul.

Declarațiile lui Alexandrescu și ale celorlalți lideri USR vin în contradicție cu pozițiile lor anterioare în ceea ce privește necesitatea definirii căsătoriei în Constituție.

Pe 26 iulie 2018, pentru RFI, Vlad Alexandrescu spunea că legiferarea pe tema căsătoriei este una „atât de sensibilă și care ține atât de mult de conștiința și de sensibilitatea fiecărui om”.

Cu doar două zile înainte de Referendum, senatorul Vlad Alexandrescu spunea la TVR 1 că „Referendumul este inutil, este un instrument politic, este un instrument al urii și discriminării și este folosit de Dragnea și de PSD pentru a distrage atenția de la problemele adevărate și pentru a se legitima”.