ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ne apropiem de momentul Centenarului Marii Uniri, dar ecourile Referendumului pentru Familie continuă să se facă auzite. În acest sens, prezentăm o parte din interviul pe care părintele Ciprian Grădinaru, de la parohia românească „Toți Sfinții”, din Belgia, l-a acordat revistei „Familia Ortodoxă”, în numărul din noiembrie 2018.

 

Părinte, Referendumul din 6-7 octombrie a zguduit, într-un fel anume, o parte semnificativă a poporului român, cel puțin cel din țara noastră. Ca un fel de turnesol, acest eveniment a scos în evidență câteva paradoxuri prin care trece societatea românească astăzi. Cei care se erijează de ani de zile în apărătorii democrației au îndemnat –și au luptat chiar! – să nu se iasă la vot, adică au sabotat democrația printr-o agresivă manipulare a opiniei publice, iar mulți dintre cei ce mergeau la biserică, dintr-un motiv strict politic, nu s-au dus să voteze o măsură ce ar reflecta, în spiritul cel mai profund, Sfânta Evanghelie. Cum să explicăm, așadar, aceste paradoxuri, și multe altele pe care le-a scos la suprafața societății românești Referendumul pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie?  

Pe lângă cele evidențiate de analizele socio-politice făcute, mi se pare că referendumul a cunoscut și două dimensiuni metafizice: una, spirituală, de radiografie a sufletului poporului român și a stării Bisericii, și încă una, duhovnicească, un fel de „slujbă de exorcizare” națională. Totodată, pentru că miza Referendumului a fost mare, putem observa că investițiile susținătorilor ambelor părți au depășit cu mult toate energiile angajate până acum în lumea politică și religioasă românească. 

Pe de o parte, îi aflăm bucuroși, dar și îngrijorați, pe cei ce luptă să stăpânească România prin ideologii freudo-neo-marxiste – continuatorii marxism-leninismului. Aceștia, printr-o campanie bună de studiat în viitor la facultățile de Sociologie despre cum poți manipula un popor, au reușit ceva: să nu se întrunească cvorumul necesar. Însă, cu siguranță, îi îngrijorează numărul mare al celor care s-au prezentat totuși la vot, în condițiile luptei unei coaliții internaționale (compusă din instituții europene, instituții ale statului român, clasa politică, mass-media și diverși formatori de opinie) de boicotare a Referendumului și, mai ales, ținând cont de sumele imense care s-au investit în ultimii douăzeci și opt de ani în operațiunile de alterare a conștiinței, a „fibrei adânci”a poporului român. Așa că lupta lor va continua cu și mai multă forță.

Pe de altă parte, ne-am bucurat să-i aflăm pe susținătorii Referendumului, care tocmai au trecut cu bine prima „cernere” a generației noastre, cea a afirmării normalității în ceea ce privește primul strat al identității noastre: suntem fii ai lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat și femeie; prin urmare, căsătoria este între un bărbat și o femeie. Ceva mai firesc, mai simplu, mai la îndemână nu cred că s-ar fi putut găsi decât acest vot – dar, iată, atât de mulți s-au pierdut prin perdelele de fum ale petardelor mincinoase aruncate de boicotiști, dar și cele generate de ignoranță, indiferență ori lipsă de spirit civic. 

Pe lângă tristețea cea mare a acestor dezertări din câmpul coerenței în gândire, a folosirii rațiunii, a bunului simț comun – tristețe cu atât mai mare, cu cât printre dezertori sunt și rude și cunoscuți de-ai noștri –, sesizăm totuși un câștig important: nu e puțin lucru să știi unde te afli, cu cine și cu câți ești alături, și în cine poți avea încredere. Peste ani, nimeni nu-și va mai aminti de argumentele mai mult sau mai puțin prostești prin care s-a obținut boicotul. Însă ștampila cu „da” sau absența de la acest vot pentru normalitate va rămâne adânc gravată în conștiința fiecăruia, mai ales a celor care au aflat în aceste zile că „a merge la biserică” nu e același lucru cu „a fi în Biserică”.

Dar asta nu a fost decât prima sită, prima „vamă”. Dacă Dumnezeu va îngădui, ne vom vedea încercați și pe celelalte paliere identitare: de neam și de conștiință creștină. Va veni vremea când vom afla în ce măsură ne vom fi păstrat înțelegerea că ne definește faptul că suntem urmași și elemente constitutive ale neamului românesc și că renunțarea la stratul „românesc” din noi reprezintă o zdruncinare profundă a întregii existențe. 
Iar, la final, într-o ordine logică, va urma și ultima cernere, ultima alegere, despre care vorbesc Părinții și Însuși Domnul: cea a credinței. E important să știm și să trăim cu conștiința că avem rădăcini atât în pământul inimilor străbunilor noștri, cât, și mai important, în Cer. Omul e ca pomul: fără rădăcini, moare.

„Cine nu este cu Mine este împotriva Mea”

Vorbeați de o „radiografie a poporului român”. Care este diagnosticul ce iese la iveală ? 

„Cu un dangăt plin de jale”, ni s-a confirmat că suntem un popor bolnav, sfâșiat, dezbinat. Am aflat dimensiunile bolii  pe care toți o bănuiam. Suferim profund, structural. Ca popor, suntem bolnavi de necredință în Dumnezeu (sau de o credință fără viață, magică, sau cerebrală, sau psihologică), de duhul lumii fără Dumnezeu, de neîncredere între noi, de incultură, de incapacitatea de dialog, de agresivitate, de lipsa liderilor autentici în toate planurile societății, de trădarea majorității liderilor formali și așa mai departe.

Ca sentiment general, cred că se resimte o dezamăgire care, în multe cazuri, merge până la deznădejde. Cum ar trebui să întâmpinăm acest sentiment care pare că stăpânește astăzi pe cei ce au mers la vot? 
În mod evident, suntem dezamăgiți de rezultatul Referendumului. Însă ar trebui să vedem și partea pozitivă a lucrurilor: așa cum zice Părintele Rafail, „dez-amăgire înseamnă să ieși din amăgire”. Ei bine, am ieșit din amăgire, din iluzia unei Biserici triumfaliste care, la nivel de populație, credea că reprezintă 90%. Trăiam cu impresia că lucrurile stau bine, că poporul român e un popor cu valori morale, firești, creștine; pe 7 octombrie am aflat însă că lucrurile nu stau chiar așa. Ci doar că putem afirma că în poporul român mai există și oameni cu valori morale, firești, și că unii dintre aceștia sunt creștini. 

Lucrul bun e că, fără diagnosticul corect, nu vei putea niciodată să te vindeci de o boală. Și acesta e un mare câștig într-o luptă pierdută: să afli cum stai, unde ești, să-ți vezi slăbiciunile și punctele forte, aliații și trădătorii. Și astfel, ceva mai aproape de adevăr, deci implicit mai puternic, să mergi înainte, spre următoarea luptă.

Când ați pomenit cuvântul „exorcizare”, mi-am amintit de posedații din „Demonii”lui Dostoievski. Oare chiar am fost martorii unei exorcizări cu ocazia Referendumului? 

Săptămânile care au precedat cele două zile de vot au fost presărate de nenumărate acte și atacuri pline de o ură și o iraționalitate demonică (despre ignoranța unora și reaua-voință a altora am vorbit deja). Mie unuia, doar la citirea Molitvelor Sfântului Vasilie în biserici mi-a fost dat să văd așa ceva, când posedații se dau de ceasul morții, răcnesc cât pot, fac spume, amenință în tot felul, rostesc blasfemii, înjurături și alte urâciuni.
Am înțeles zilele acestea cuvântul lui Hristos: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine risipește” Matei 12:30. S-a vădit tâlcuirea acestui cuvânt: prin firea faptelor ce vor urma, cel care nu e cu Hristos se va vădi a fi împotriva Lui. Atitudine neutră față de Hristos nu mai poate fi, decât până la o vreme.