ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Republicanul Donald Trump este noul președinte al Statelor Unite. Un candidat atipic, considerat outsider în urmă cu un an și jumătate, acesta a reușit să răstoarne toate predicțiile analiștilor.

Românul care l-a cunoscut cel mai bine pe cel care va ocupa fotoliul în Biroul Oval de la Washington este Ilie Năstase, primul lider mondial ATP. Cei doi sunt de aceeași vârstă și se cunosc de mai bine de 20 de ani. Legenda sportului românesc a salutat în ProSport numirea amicului său și a evocat mai multe episoade din trecut.

„Cât timp eu am stat la New York, venea la meciurile noastre de la US Open, îi place foarte mult tenisul. Nu lipsea într-o perioadă deloc. Apoi m-am împrietenit cu el, m-a tot invitat acasă la el, în Florida, unde avea mai multe terenuri de tenis. Am tot jucat cu el, acum 20 de ani. îmi arăta cât de bine joacă tenis. Și juca bine, știe jocul, are un backhand curat", a explicat cel poreclit „Nasty" pentru sursa citată.

În ceea ce privește alegerea controversată a americanilor, Năstase nu a fost surprins și a ținut să precizeze că speră ca această numire să aibă un impact direct și asupra României.

„După ce am sesizat în ultima vreme, mă așteptam să câștige, dar scorul a fost destul de strâns. E bine și pentru noi. Pentru că îl va schimba, sper eu, cât mai repede, pe ambasadorul Statelor Unite de la București (n.r.- Hans Klemm). Asta ar fi cea mai bună mișcare, una care ne interesează pe noi. Îl tot aud că spune că suntem o țară de corupți, face tot felul de greșeli, mă rog, e om și el, dar sper să-l schimbe cât mai repede. El spune că suntem corupți, vede paiul din ochii noștri, dar nu vede bârna din ochii lui", a mai spus Năstase.