Recomandarea senatului SUA pentru noul ambasador al Americii în România: Sper că vă veţi asigura că Kovesi rămâne sprijinită de Guvernul României
Hans G. Klemm, nominalizat în funcţia de ambasador al SUA în România pe 24 martie, a fost audiat miercuri în Senatul american, de către Comisia de Politică Externă, alături de alţi patru diplomaţi - ambasadorii nominalizaţi ai SUA în Polonia, în Cipru, în Estonia şi în Norvegia. Audierea trebuia să aibă loc iniţial marţi, însă a fost amânată cu o zi.
Senatorii din comisie trebuie să valideze nominalizarea făcută de preşedintele Barack Obama şi să facă o recomandare pozitivă, negativă sau să se abţină, în vederea votului din plenul Senatului
Deşi România şi SUA au un parteneriat strategic şi relaţii militare foarte strânse, administraţia de la Washington a lăsat să treacă doi ani şi jumătate fără să aibă un ambasador la Bucureşti, reprezentanţa diplomatică fiind condusă de însărcinaţi cu afaceri- Duane Butcher, apoi Dean Thompson. Întârzierea a fost pusă pe seama divergenţelor politice din Congresul SUA, controlat de republicani, şi administraţia democrată a lui Obama.
Klemm a fost nominalizat de preşedintele Barack Obama în martie 2015 şi vine din poziţia de consilier al subsecretarului pentru Management din Departamentul de Stat. Deşi a ocupat mai multe posturi în străinătate, ca diplomat, Klemm a mai fost ambasador doar în Timorul de Est. În faţa senatorilor, Hans Klemm a vorbit despre România ca „un prieten şi partener strategic”, care se confruntă însă cu două mari probleme, care pot afecta investiţiile americane: corupţia şi infrastructura
„România este un prieten şi un partener strategic.Ţara are mare potenţial, este una dintre cele mai rapide în dezvoltare din UE, are o datorie mică, este fiscal viabilă şi are o populaţie educată. (...) Sunt două impedimente – unul este corupţia, România are încă probleme serioase cu corupţia şi este poziţionată la coada clasamentului din UE. Iar cealălalt este infrastructura”, a spus Klemm, conform Gândul.
Senatorul republican Ron Johnson i-a amintit lui Klemm că în vizita sa din România, din iunie 2014, a întâlnit o „femeie incredibil de curajoasă”, pe Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA.
„Sper că vă veţi asigura că rămâne sprijinită de Guvernul României”, i-a spus Ron Johnson lui Klemm.
Hans G. Klemm le-a răspuns senatorilor şi despre poziţionarea României faţă de Rusia, din punct de vedere al propagandei ruseşti şi al presiunilor energetice.
„Relaţiile României cu Rusia au fost anevoioase din punct de vedere istoric, înclinaţia populaţiei din România de a fi influenţată de propaganda rusă începe la un nivel foarte jos. Percepţia la nivelul populaţiei, conform sondajelor de opinie, faţă de SUA, este la un nivel înalt, iar faţă de Rusia la un nivel scăzut. Românii sunt totuşi foarte îngrijoraţi faţă de Rusia, de agresiunea Rusiei şi de impactul asupra securităţii din regiune. Au graniţă cu Ucraina şi imediat peste Marea Neagră se află chiar Rusia. România lucrează cu noi şi cu NATO pentru a se asigura că balanţa de securitate rămâne puternică şi va rezista agresiunii ruse”, a spus Hans Klemm.
„România este izolată de presiunile energetice ale Rusiei, este un exportator net de energie. Rezervele de petrol şi gaze sunt în scădere, însă acum nu se află sub presiunea Rusiei din punct de vedere energetic. Însă toţi vecinii săi sunt, depind în mare de gaz rusesc. Am încurajat România să investească în infrastructura de gaze, care este învechită, pentru a putea face parte dintr-o soluţie europeană de diversificare a soluţiilor energetice”, a mai menţionat Klemm.
Hans G. Klemm este un diplomat de carieră şi vine din funcţia de consilier al subsecretarului pentru Management al Departamentului de Stat, o funcţie pe care o deţine din ianuarie 2015.
Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).
Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei în Biroul pentru Resurse Umane.
Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice.
Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat. Este absolvent al Universtăţii Indiana şi are o diplomă de master la Universitatea Stanford.
Ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul la 14 decembrie 2012.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Av. Marina-Ioana Alexandru, scrisoare deschisă către MApN: Deciziile majore, cu implicații deosebite asupra a securității naționale se pot lua numai de către poporul român, prin Referendum
"Minunata Lume Nouă" cu față umană. Luminița Arhire: ACEȘTI TINERI MINUNAȚI ȘI UTOPIILE LOR ZBURĂTOARE
A murit un fost ministru de Interne - doar ce își serbase ziua de naștere. Doru Viorel Ursu a fost implicat în Mineriada FSN din iunie 1990
Cioloș aruncă nucleara: Kovesi - procuror european prin trafic de influență politică
Valerian Stan: Judecătoarea criminală - „Ăștia pun mâna pe țară și voi nu sunteți în stare să desfigurați un om!"
Recomandările noastre
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Politic
Persoane: Barack Obama Hans Klemm Laura Codruța Kovesi
Subiecte: Ambasadori România
Organizații: Ambasada SUA la Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)