ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Klaus Iohannis va conduce, marți, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc la Palatul Cotroceni. Printre subiectele de pe ordinea de zi va fi strategia de acțiune, pe termen mediu și lung, privind relația României cu Republica Moldova.

Astfel, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancțiuni instituite pe plan internațional, în perioada octombrie 2015 - septembrie 2016; planul național de priorități informative pentru anul 2017.

Un alt subiect vizează planul de întrebuințare a forțelor armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pe anul viitor și programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru 2017.