ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asistăm la o mişcare "anarhică" bine dirijată, care deja prin atacul asupra BOR are în plan două direcţii clare: dirijarea energiei masei manipulate spre o ţintă laterală (cum bine observa un prieten, sloganul "Vrem spitale, nu catedrale" succede celui de acum 25 de ani al FSN, "Noi muncim, nu gândim") şi, mai ales, este urmărită distrugerea unităţii poporului, pentru că marea masă de credinciosi nu se va regăsi în niciun caz reprezentată de aceste porniri neobolsevice.

Nu am văzut niciodată în imagini de arhivă din perioada comunistă atroce a anilor '50 oameni care să huiduie când trec pe lângă biserică, aşa cum am văzut în imagini aseară, chiar în Iaşi, când câţiva demenţi au început circul lor demonic exact când treceau pe lângă biserica mănăstirii Trei Ierarhi, un simbol de credinţă şi un monument de cultură unic în Europa, ctitorit de domnitorul Vasile Lupu.

În fond, forţele care dirijează aceste comportamente gregare şi care folosesc, e clar asta, experţi în psihologie şi sociologie, mai ales în mass media şi pe facebook, iar în stradă au activiști pregătiți, știu foarte bine că fără Biserică acest popor va fi transformat imediat în populaţie, o masă de manevră pe care poţi face absolut orice experiment social.

Biserica și Familia sunt cele două ținte principale ale ideologilor Noii Ordini Mondiale. Nu mai e cazul sa explic motivele.